Cu 12 voturi pentru și 5 împotrivă, consilierii locali ai orașului Moldova Nouă, reuniți în această dimineață în ședință, au ales noul viceprimar al orașului din Clisura Dunării, în persoana lui Adrian Moiseș. Președinte al filialei Moldova Veche a Uniunii Sârbilor din România, Victor Adrian Moiseș a îndeplinit și în mandatul trecut funcția de viceprimar al orașului, voturile reprezentanților Uniunii Sârbilor din Consiliul Local Moldova Nouă fiind cele care înclină balanța în favoarea unei formațiuni politice sau a alteia.
Tot în ședința de astăzi au fost alese comisiile de specialitate ale Consiliului Local, deschizând practic porțile unei administrații normale în orașul din Clisură, după ce timp de 7 luni a existat un provizorat în administrația locală. Tot în această săptămână, probabil joi, consilierii locali se vor reuni din nou pentru a discuta bugetul din acest an al orașului Moldova Nouă.
„Bugetul este schițat, repartizat pe capitole de cheltuieli și mai este nevoie doar de aprobarea comisiilor de specialitate și de votul plenului“, a declarat primarul orașului Moldova Nouă, liberalul Ion Chisăliță.
Dan AGACHE
Felicitări Adi!