Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin au derulat recent un serie de controale la agenții economici care comercializează jucării. În urma verificărilor efectuate au fost constatate în special nereguli privind etichetarea jucăriilor, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape 30.000 de lei.
Mai exact, au fost verificați 23 operatori economici, care comercializau jucării în valoare de 33.050 lei, fiind constatate abateri la un număr de 16 operatori economici. 9 dintre aceștia au fost amendați, alții 7 scăpând cu un simplu avertisment. În plus, au fost oprite temporar de la comercializare produse cu abateri de etichetare în valoare de 16.180 lei.
„Nouă operatori economici au fost sancționați contravenţional cu 6 amenzi contravenţionale în cuantum total de 18.000 lei și 3 avertismente, deoarece la data şi ora controlului expuneau la comercializare jucării pe care nu era specificată denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorilor şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi sau instrucţiuni de utilizare în limba română.
Un operator economic a fost sancţionat contravențional cu amendă în cuantum de 7000 lei, deoarece la data şi ora controlului expunea la comercializare jucarii diverse care în dreptul preţului aveau afişat cuvantul „promoţie” sau „Ieftin !” fără a se specifica în mod clar care este oferta specială , în ce constă aceasta sau care este avantajul preţului, consumatorii fiind induşi în eroare că există un avantaj al preţului care de fapt nu există şi sunt determinaţi să ia o decizie de cumpărare pe care altfel poate nu ar fi luat-o .
Şase operatori economici au fost sancționați contravenţional cu 2 amenzi contravenţionale în cuantum total de 4.000 lei şi 4 avertismente, deoarece la data şi ora controlului nu afişau la loc vizibil preţurile la jucării”, explică comisarul șef adjunct Isabelle Camelia Scorobete.
foto: www.cugetliber.ro
Diana RADU
