Coliziune dură între două autoturisme la Reșița!

Coliziune

Un accident de circulație s-a petrecut în această după-amiază la Reșița, pe Bulevardul Republicii, în dreptul blocului numărul 26, în apropierea imobilului explodat de pe aleea Vlădeasa, pe sensul de mers Kaufland – stația Victoria. Conducătorul unui autoturism marca Audi model A 4, a încercat să intre în intersecție și să vireze spre stânga, direcția Renk, dar a fost forțat să oprească înaintea escuarului, pe banda a doua de circulație, ca urmare a staționării unui autovehicul Opel Astra în chiar mijlocul intersecției. Surprins de apariția autoturismului Audi pe banda lui de deplasare, un alt conducător, de această dată al unui autovehicul Dacia 1410, nu a reușit să frâneze la timp, coliziunea dintre cele două vehicule fiind iminentă.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două mașini, mulți nervi de-o parte și de cealaltă și nenumărați gură cască, așa cum se întâmplă cel mai ades, atunci când se petrec asemenea evenimente rutiere nedorite. Din fericire, nu au existat victime în urma acestui impact, dar unul dintre conducători, pe care cu siguranță polițiștii rutieri îl va găsi răspunzător pentru situația creată, va răspunde cu carnetul, punctele și cel mai probabil cu RCA-ul din dotare pentru daunele produse, asta în cazul în care îl are achitat la zi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650273089556″]

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei