Conducătorii auto sunt sfătuiți să se deplaseze cu atenție pe DN 58, unde circulația se desfășoară cu dificultate, în urma unui accident de circulație în care a fost implicat un tir.
Accidentul s-a produs la aproximativ un kilometru de intrarea în localitatea Păltiniș. La ieșirea dintr-un viraj, conducătorul tirului a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în șantul de pe marginea drumului.
Conform primelor informații, conducătorul auto nu a fost rănit. Marfa transportată de șofer a fost preluată de un alt tir, iar în prezent, polițiștii derulează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, prezenți la locul accidentului, acționează și pentru fluidizarea traficului în zonă.
Sergiu TABAN


