Cartierul Mociur, simbolul deznădejdii
În urma incidentului petrecut la finalul săptămînii când, în timpul unei pene de curent ce a durat preţ de 6 ore, persoane necunoscute au distrus gardurile care împrejmuiesc zona industrială Aglomerator-Valea Ţerovei, ne-am deplasat la faţa locului la invitaţia administraţiei locale.
S-au mai aflat la faţa locului reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Reşiţa, ai Instituţiei Prefectului-judeţul Caraş-Severin, ai Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Caraş-Severin, ai Poliţiei Municipiului Reşiţa, ai Inspectoratului de jandarmi Judeţean Caraş-Severin şi ai Direcţiei “Poliţia Locală Reşiţa”.
În afara gardurilor sfâşiate de animale cu chip de om, am înţeles imediat că totul este într-o strânsă legătură cu ,,high-life-ul” cartierului Mociur, o poveste ce pare că nu va avea niciodată sfârşit.
Peisajul înfăţişat aici este unul dezolant, de la declaraţiile celor ce locuiesc în zonă şi faţadele pregătite de război ale imobilelor, la mizeria din jurul lor şi sărăcia fără margini ce populează fiecare metru patrat. O lume care a îmbrăţişat haosul şi deznădejdea, pe care cei de aici nu mai au puterea să le reclame. Lipsa capacelor de canal, alături de breşele gardurilor împrejmuitoare de pe drumul ,,protejat” al parcului industrial care beneficiază de serviciile unei firme de pază, reprezintă singurele certitudini în zona Mociur. Aşa cum certitudine este şi faptul că acestea au luat drumul societăţilor care colectează fier vechi, unele dintre ele într-o strânsă legătură cu numele unor consilieri locali ai Reşiţei.
Dar să ascultăm care este punctul de vedere al Valeriei Bilţ, director al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa despre cele petrecute în zona Mociur:
Desigur, am vrut să aflăm şi părerea celor asupra cărora planează suspiciunile de furt, de lipsă de civilizaţie şi educaţie, oamenii Mociurului pe care toţi îi arată cu degetul:
Stau şi mă întreb: chiar nu se poate face nimic pentru aceşti amărâţi, nu sunt oare ei produsul nepăsării şi al neputinţei noastre? Sau dimpotrivă, ei nu se mai pot desprinde din starea de incertitudine în care se adâncesc zi de zi, obişnuinţa fiind a doua lor natură?
Autorităţile locale, împreună cu toate instituţiile care au o legătură directă sau indirectă cu acest subiect şi, de ce nu, ONG-urile, ar trebui să se aşeze la o masă comună a dezbaterii pe marginea situaţiei negre a Mociurului.
Aruncarea acestor oameni disperaţi în stradă nu reprezintă în niciun caz o soluţie menită să rezolve drama Mociurului.
Sergiu TABAN
