UPDATE În Caraș-Severin, școlile se redeschid cu 5 unități în scenariu roșu și 168 de cadre didactice vaccinate

modelmic

UPDATE: Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a trimis o nouă situație privind scenariile de funcționare a școlilor cărășene pentru data de 8 februarie, situație actualizată  după noile date privind ratele de incidență a îmbolnăvirilor pe localități. Astfel, în scenariul verde se află 56 de unități de învățământ, în scenariul galben – 68, iar în scenariul roșu au rămas doar 2 din cele 5 școli de la ultima raportare – școlile din Vermeș și Ramna.

………………………………….

Școlile se vor redeschide în format fizic începând de luni, 8 februarie, pentru majoritatea elevilor. Redeschiderea va avea loc după trei scenarii, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate în parte.

Mai exact, în localitățile care se încadrează în scenariul verde (incidența este sub 1 caz la mia de locuitori), toate școlile vor fi redeschise. În localitățile aflate în scenariul galben (sub 3 cazuri la mia de locuitori), vor merge la cursuri doar copii de grădiniță, cei din ciclul primar (clasele I-IV) și copiii din clasele terminale – VIII, XII, XIII. Iar în cazul localităților în scenariul roșu (peste 3 cazuri la mia de locuitori), vor merge la cursuri doar copiii de grădiniță și cei de ciclu primar.

În județul Caraș-Severin, scenariile de funcționare avizate de către Inspectoratul Școlar și Direcția de Sănătate Publică, raportate pe unități școlare cu personalitate juridică, care includ și structurile arondate (conform ratei de incidență pe localități a cazurilor confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV) sunt următoarele: 

TOTAL UNITĂȚI – SCENARIU VERDE 57
TOTAL UNITĂȚI – SCENARIU GALBEN 60
TOTAL UNITĂȚI – SCENARIU ROȘU 5
TOTAL UNITĂȚI CU PERSONALITATE JURIDICĂ 122(total 409, cu structurile arondate )

UNITĂȚI ȘCOLARE PE SCENARIUL ROȘU: 5

LICEUL TEORETIC BILINGV ROMÂNO-CROAT CARAȘOVA Rural
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „PETRE SAVA BĂLEANU“ VĂLIUG Rural
ŞCOALA GIMNAZIALĂ OCNA DE FIER Rural
ŞCOALA GIMNAZIALĂ RAMNA Rural
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VERMEȘ Rural

 ELEVI PE SCENARIUL ROȘU: 187

Număr elevi clasa a VIII-a Număr elevi clasele XII-XIII Număr elevi clasele V-VII, IX-XI
27 5 155

În ceea ce privește vaccinarea cadrelor didactice din județ, conform purtătorului de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, 1422 dintre acestea (46,96% din total cadre didactice, fără personalul didactic auxiliar și nedidactic) sunt înscrise pe platforma de vaccinare. Dintre acestea, până în prezent s-au vaccinat 168 (11,81% din cadrele didactice înscrise pe platforma de vaccinare).

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei