Canonizarea Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea a fost marcată şi la Reşiţa, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“

t3

Un eveniment de amploare pentru Biserica Catolică din întreaga lume a fost sărbătorit şi la Reşiţa printr-o slujbă religioasă şi o expoziţie filatelică.

Într-o frumoasă şi caldă atmosferă, Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ din Reşiţa a găzduit duminică, 27 aprilie, începând cu orele 10.00, cu prilejul canonizării Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, o Sfânta Liturghie duminicală în limbile română, germană şi maghiară. Biserica a fost plină la slujba celebrată de părintele Janos Varga. Acesta a predicat în omilie despre duminica milostivirii divine, o sărbătoare post-pascală (se celebrează în cadrul bisericii catolice universală la propunerea Papei Ioan Paul al II-lea, în a doua duminică după Sărbătoarea Învierii Domnului), ne-a precizat preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla. După Sfânta Liturghie, în biserică a fost realizată, prin intermediul internetului, preluarea ceremoniei de canonizare a Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, organizată în piaţa Sfântul Petru din Roma, în prezenţa actualui suveran pontif, Papa Francisc, şi a Papei emerit Benedict al XVI-lea. 

t1

Pe tot parcursul evenimentului de la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“ din Reşiţa a fost organizată o expoziţie filatelică intitulată „Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea“, cu exponate din colecţia Erwin Josef Ţigla. Cu acest prilej, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa a editat un plic special şi a realizat o ştampilă filatelică ocazională care va fi pusă pe toată corespondenţa a plecat sâmbătă din municipiul Reşiţa, având în vedere faptul că duminică unităţile poştale nu sunt deschise publicului. Ştampila filatelică ocazională pusă în circulaţie la Reşiţa cu ocazia canonizării celor doi papi a fost aprobată de Federaţia Filatelică Română şi de Poşta Română, la propunerea Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor. Din comunitatea reşiţeană au fost prezenţi duminică la Roma nouă participanţi coordonaţi de prof. Christine Maria Surdu, organista bisericii catolice „Maria Zăpezii“, însă din România vor participa credincioşi în număr mult mai mare, a mai spus Erwin Josef Ţigla.

t2

Chiar dacă nu toţi credincioşii catolici au rămas în biserică până la finalul ceremoniei de la Vatican, majoritatea au mărturisit că merg acasă pentru a urmări în confortul căminului propriu acest eveniment care, cel mai probabil are loc o dată în viaţă!

Laura PIPERIU

t6 t4 t5

t7

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei