Când cetățenii participă, comunitatea câștigă

modelmic

Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES, în parteneriat cu Asociația PROCONS Iași și Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare Caransebeș anunţă încheierea primei etape a proiectului „Cetățenii participă, comunitatea câștigă!”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul programului Fondului ONG în România. Obiectivul general al proiectului este acela de a contribui la creșterea receptivității și responsabilității aleșilor locali și autorităților publice din localitățile Sighişoara, Târnăveni, Saschiz, Iaşi, Târgu Frumos, Miroslava, Caransebeş, Oţelu Roşu și Reşiţa, în relația cu cetățenii și organizațiile neguvernamentale. 

Prima etapă a proiectului a cuprins monitorizarea, începând cu luna aprilie 2015, a activităţii Primăriilor şi Consiliilor locale din localităţile Sighişoara, Saschiz, Târnăveni –  județul Mureş, Caransebeş, Oţelu Roşu, Reşiţa – județul Caraş-Severin, Iaşi, Târgu Frumos, Miroslava – județul Iaşi. Ca urmare a monitorizării, cele trei organizaţii partenere au formulat petiţii prin care au solicitat Consiliilor locale adecvarea practicilor, în vederea respectării legislaţiei în vigoare, în contextul Legii  Nr. 52/2003, modificată, privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei