Bocșenii au de unde alege: 10 candidați pentru Primăria Bocșa!

modelmic

10 candidați vor încerca să convingă electoratul să îi voteze pe data de 5 iunie pentru a ocupa funcția de primar al orașului Bocșa.

După unii, din poziția de favorit pleacă actualul primar Eugen Cismăneanțu, asta în ciuda faptului că acesta a optat cu doar câteva luni înainte de alegeri să părăsească barca PNL-ului și să se alăture partidului lui Băsescu, Mișcarea Populară. Cismăneanțu afirma la momentul respectiv că a luat decizia de a părăsi tabăra liberalilor din cauza presiunilor și a umilințelor la care era supus pe tandemul Vela-Schelean: „Am ales să fac această schimbare din cauza presiunilor care s-au făcut asupra mea, pe linie pe partid, în PNL. Nu mai pot merge la drum alături de un partid în care nu mai sunt dorit”.

În ciuda zvonurilor care circulau pe la începutului anului că Partidul Social Democrat o va arunca în luptă pe soția fostului primar Mirel Patriciu Pascu, social-democrații au optat până la urmă pentru inginerul Gheorghe Mischie. „Mă simt onorat că partidul are încredere în mine şi m-a desemnat candidat pentru Primăria Bocșa. Sunt decis şi convins că pot câştiga. Vom face o campanie civilizată, elegantă, în care îi vom informa pe cetăţeni ce a făcut PSD pentru ei şi ce dorim să facem în continuare”, declara Mischie la momentul lansării candidaturii.

Liberalii au ales să meargă pe mâna omului de afaceri Emanuel Dănilă, patronul, printre altele, a unei pensiuni, a unei firme de transport și a mai multor cariere de piatră. Din tabăra liberală se desprinde și Marian Florentin Bocșan, care a ales să candideze pentru PSRo, motiv pentru care a și fost radiat din PNL. Cei de la ALDE îl aruncă în luptă pe Petru Ioan Moldovan. Acesta a mai condus orașul Bocșa timp de doi ani, la începutul anilor 2000, candidatul ALDE afirmând că și-a pierdut mandatul deoarece nu s-a lăsat șantajat și implicat în afaceri necurate.

Lista candidaților pentru Primăria Bocșa este completată de: Mihai Piluț de la UNPR, Solomon Stoican din partea PPU-sl, Ovidiu Luchian de la PND, Maria Colța de la PNȚCD și Simona Gabriela Colțun de la Partidul Ecologist Român.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. cetateanul bocsei

    Sefu cat ai incasat pe acest articol? De ce nu prezinti in mod egal pe fiecare candidat? Am observat ca la voi nu conteaza adevarul doar cascavalul!

  2. Claudiu

    poate pentru ca nu se stie nimic despre ceilalti candidati.. nu e ca si cum si-au facut publice CV-urile…Dar hai sa ne dam cu parerea totusi, la urma urmei toata presa e cumparata , nu ?

  3. florin

    Indiferent cine va fi ales primar , nu vă bucurați până în toamnă să vedeți cine va guverna și cine sunt cei ce vor împărți cașcavalul . Deocamdată cine o să fie ales primar nu se poate bucura decât personal de beneficii și mai puțin comunitatea . Dacă primarul ales o să fie din aceeași grupare politică care va guverna o să fie avantajat atât el cât și comunitatea.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei