Baywatch pe Dunăre! Trei pescari, salvaţi de poliţiştii de frontieră!

dunăre

 

Trei persoane care se aflau la pescuit pe Dunăre şi care erau în imposibilitatea de a se întoarce în siguranţă la mal au fost salvaţi de intervenţia promptă a poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă – I.T.P.F. Timişoara.

Ieri, în jurul prânzului, în urma sesizării verbale a unui localnic, poliţiştii de frontieră aflaţi pe un ponton M.A.I. din localitatea Baziaş au fost solicitaţi pentru a interveni în ajutorul a trei persoane care se aflau la pescuit pe o barjă scufundată parţial pe fluviul Dunărea. Localnicul a menţionat faptul că cele trei persoane se află în imposibilitatea de a reveni la mal în siguranţă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Totodată, s-a primit o solicitare în acest sens şi din partea Poliţiei Transporturi Navale Moldova Veche.

Imediat, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Nouă cu o ambarcaţiune din dotare care a intervenit oportun pentru salvarea „naufragiaţilor“ aflaţi pe o barjă scufundată parţial, în dreptul km fluvial 1073.

Conform purtătorului de cuvânt al ITPF Timisoara, Mihaela Leş, cei trei bărbaţi plecaseră la pescuit cu bărcile proprii din tablă, dar vremea a devenit nevaforabilă (vânt puternic şi valuri mari), fapt pentru care s-au văzut în imposibilitatea de a se întoarce la mal, motiv pentru care au cerut ajutor apelând 112.

Încercaţii pescari, cu vârste cuprinse între 27 şi 40 ani, cu domicilii atât pe raza judeţului Caraş-Severin, cât şi Timiş, au fost aduşi la mal în siguranţă de către poliţiştii de frontieră, cei care şi-au făcut şi de această dată datoria.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei