Autoritățile locale din Caraș-Severin, informate cu privire la managementul deșeurilor

modelmic

În stațiunea Băile Herculane s-a derulat la finalul săptămânii trecute ultimul seminar de informare adresat reprezentanţilor autorităţilor locale, ONG-urilor şi grupurilor universitare din regiune, organizat în cadrul proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”. 

Această serie de 10 seminarii a început luna decembrie a anului trecut, la Moldova Nouă, continuând în perioada 29 septembrie – 9 octombrie 2015 la Bozovici, Anina, Oraviţa, Bocşa, Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Slatina Timiş şi Băile Herculane.

Seminariile de informare s-au bucurat de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din localităţile judeţului, de un număr mare de voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale locale şi de reprezentanţi ai grupurilor universitare. Participanţii au aflat de la echipa proiectului avantajele, implicaţiile şi stadiul de derulare al noului sistem de management integrat al deşeurilor şi au înţeles concret care este specificul şi scopul echipamentelor pentru colectarea separată a deşeurilor şi unităţilelor de compostare individuală livrate către unităţile administrativ-teritoriale. De asemenea, reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Intercom Deşeuri Caraş-Severin) au explicat care sunt obligaţiile ce le revin autorităților publice locale în acest amplu demers”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Detalii privind derularea acestora pot fi regăsite pe pagina de internet a proiectului www.004mediu.cjcs.ro, în secţiunea COMUNICARE – Evenimente şi pe pagina facebook www.facebook.com/004mediu.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” urmăreşte implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor care să aibă ca efect reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, normă impusă de legislaţia europeană. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” și are o valoare totală de 186.398.069 lei (fără TVA).

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Tudor

    Ce caută Borduz JR la ADI Intercom Deșeuri?Vă spun eu,un salariu de 9000 de lei care și l-a dat în prima zi de lucru…Oameni buni din presă vă rog să-i luați un interviu…veți vedea cine conduce o instituție care gestionează un proiect de 55 milioane de Euro!!!Mai mult de atât,vedeți cine a câștigat licitația ce ține de deponeul prevăzut în proiect.. Să fie o asociere între Vali Armașu Pușcăriașu & CO? Cred că da! Să fie acest semi-analfabet o unealtă a celebrului turnător? Cred că da… Ăsta dacă ajunge pe mâna procurorilor în 30 de minute spune tot! Este simplu.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei