Audiențe în stațiunea Băile Herculane! Prefectul Matei Lupu, pregătit să afle problemele cetățenilor pe de Valea Cernei!

modelmic

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin reia începând din această săptămână programul de audienţe acordate în teritoriu de prefectul judeţului, Matei Lupu. Prima sesiune de audienţe va avea loc joi, 26 iulie, în stațiunea Băile Herculane.

Întâlnirea prefectului cu cetăţenii interesaţi, care sunt aşteptaţi să vină şi din localităţile din întreaga zonă pentru a-şi expune problemele, de competenţa legală a Instituţiei Prefectului, va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei Orașului Băile Herculane, cu începere de la ora 11:00.

Înscrierea solicitanţilor se face zilnic, până la data audienţei, între orele 08:30 şi 15:30, personal, la secretariatul Primăriei Orașului Băile Herculane.

De asemenea, la numărul de telefon 0255-210459, consilieri din cadrul Compartimentului Comunicare, Informare şi Relaţii Publice al Instituţiei Prefectului vor consemna datele de contact ale cetăţenilor interesaţi, dar şi problematica la care doresc să se refere în întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, după următorul program: luni şi marţi, între orele 08:30- 16:00; miercuri, între 08:30 – 18:00.

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Andrei

    N-a fost in stare sa rezolve problemele de la Moldova Noua si emite pretentii la rezolvarea problemelor judetului.

  2. George

    Sa trezit și el, Hoțul PSDist, doar vrea să știe probleme oamenilor,dar să rezolve ceva, pentru așa ceva nu are creier !!se trezește individul acesta și începe cu minciuna, până când va fi prostul acesta acolo unde este, nimic nu se va rezolva doar hoția și Mafia înflorește!!!!.. din păcate ….

  3. zero

    Modelul unui prefect cu preocupări de birou la Băile Herculane ar putea fi ceva mult mai constructiv decât modelul unui primar cu preocupări de birou… la morgă.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei