În ultimii patru ani, aparatură absolut necesară în secțiile de Neonatalogie, a ajuns în spitalele din Caraș-Severin, în unitățile medicale din Reșița, Caransebeș și Oravița.
Investițiile au fost posibile doar cu implicarea directă a organizației Salvați Copiii care, în cadrul campaniei Bun venit pe lume, a încercat constant conștientizarea instituțiilor abilitate cu privire la necesitatea diminuării mortalității infantile și dotarea spitalelor corespunzător.
Recent, în spitalul din Reșița, Salvații Copiii a investit aproape 42.000 de euro, ultimele achiziții pentru secția de Neonatalogie fiind: NEOPUFF (2 buc) și Bilicek – aparat de măsurarea bilirubinei la nou-născuți, în valoare totală de 6.500 euro.
Pe lângă acestea, au mai fost investiți în sesiunile precedente de donații și alți 35.000 de euro pentru incubator de transport; monitor funcţii vitale; pulsoximetru (2 buc.) și ventilator.
„Până acum, am primit diverse incubatoare și monitoare de funcții vitale dar cele mai recente aparate primite ridică puțin nivelul dotărilor secției Neonatologie. Nu toți copiii sunt foarte sănătoși la naștere iar noi, fiind maternitate de gradul II, trebuie să oferim șanse egale tuturor. Aparatura primită ne ajută să supraveghem copiii atât în timpul sarcinii, cât și la naștere și în primele zile de viață”, explică Dumitru Secășan, directorul Spitalului Județean de Urgență Reșița.
La rândul său, Măriuța Simionescu, președintele Organizației Salvați Copiii Caraș-Severin, susține că sunt planuri mari pentru spitalele din Caraș-Severin și în 2017.
„Programul Bun venit pe lume a fost foarte bine primit și până în prezent, aproape 70 de maternități din țară au primit cel puțin un incubator. Noi am reușit să dotăm spitalele din județ cu aparatură în valoare de peste 85.000 de euro. Organizația noastră a contribuit cu 10% din sumă, restul venind din partea celor pe care am reușit să-i capacităm pentru demersul nostru. și în 2017 vom încerca să fim aproape de unitățile medicale județene și avem deja planuri pentru dotarea secției de Pediatrie a Spitalului Județean Reșița”.
Alexandra JURCA

