Consiliul Local Bocsa a votat săptămâna aceasta achiziţionarea ultimelor două părţi din cele 12 care constituiau proprietatea ansamblului de clădiri Velicsek. Astfel clădirile şi o parte a terenului vechiului sanatoriu de boli de plămâni din Bocsa pot intra într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare pentru a fi utilizate în interesul public. Incertitudinea care bântuie mai multe clădiri istorice din Bocşa pare a se risipi în privinţa viitorului ansamblului Velicsek care, printre altele, va deservi cultura oraşului. Trecutul l-a sintetizat istoricul Mircea Rusnac care, pe blogul său istoriabanatului.wordpress.com spunea că sanatoriul „Dr. Velicsek”, a fost “pus la dispoziţia bolnavilor de nervi, anemie, inimă sau piatră la ficat. Acesta avea peste 100 de camere, oferind o îngrijire specială celor internaţi. El nu era frecventat doar de cetăţeni români, ci şi de bolnavi din Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ungaria.” Poate din aceleaşi locaţii vor putea veni turişti la Bocşa, nu pentru a se trata de acele boli, ci pentru a admira frumuseţea locală şi pentru a vizita obiective repuse în valoare.
În prezent, într-una dintre clădiri este adăpostită Casa de Cultură, iar un pic mai jos de ea se află Muzeul “Constantin Lucaci” cu deosebitele exponate care radiază lumină şi recunoaştere mondială asupra localităţii! Dar tot ce înceamnă viitor ţine de modul în care administraţia locală va înţelege că trebuie să facă pentru ca această “moştenire” care i-a intrat acum în posesie să nu se pierdă pentru generaţiile care vin. Locaţia este avantajoasă, centrală… în inima târgului – cum ar spune cei bătrâni – sau la doi paşi de Primărie, ca să nu scape ochiului supraveghetor şi responsabil de prosperitatea urbei.
Bucuros şi mândru de ceea ce se apropie acum de finalitate în ceea ce priveşte achiziţia ultimei părţi a proprietăţii Velicsek, primarul Eugen Cismăneanţu a declarat pentru reper24.ro că s-a votat pentru CULTURĂ în Consiliul Local Bocşa:
Laura PIPERIU
poate o sa avem si alimentare cu apa , noi bocsenii de la “podu mare” ? cultura da apa ba !
UN NEAM FARA CULTURA E DEZRADACINAT, DAR SI UN ORAS FARA APA SI CANAL E UN ORAS DE EV MEDIU. CA SA MERGI LA TETRU SAU LA DOCTOR, LA MUNCA SAU MUZEU AR FI BINE SA TE SPELI MAI INTAI.