ALEGERI PARLAMENTARE: Peste 37 % dintre cărășeni au ieșit astăzi la vot!

vot

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, peste 100.700 de cărăşeni s-au prezentat la vot până la ora 20:30, adică un procent de puțin peste 37%. Cifra este sub media pe țară, de 39,17%. 

În cele două municipii, cu aproximativ 30 de minute înainte de închiderea urnelor prezența la vot a fost de 30,88% la Reșița și de 32,72% la Caransebeș.

O prezentă mai mare la vot s-a înregistrat în mediul rural, unde au existat localități cum ar fi Armeniș, Cărbunari, Ciudanovița, Fîrliug, Lăpușnicel, Marga sau Zorlențu Mare, unde peste 60% dintre alegători au trecut pe la urne.

Pe listele electorale din Caraş-Severin, au fost înscrişi peste 272.000 de alegători, fiind amenajate 365 de secții de votare.

UPDATE ORA 21:00: 101.780 de cetățeni și-au exprimat astăzi dreptul la vot în județul Caraș-Severin, adică un procent de 37, 36%. La nivel național, au votat 39,49 dintre români, se arată în datele centralizate de Biroul Electoral Central.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei