AJOFM Caraș-Severin face plata șomajului tehnic aferent lunii mai 2020

aa

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a primit de la începutul lunii iunie un număr de 1227 de cereri aferente lunii mai 2020, depuse de angajatorii din județ pentru decontarea șomajului tehnic din fondurile bugetului asigurărilor pentru șomaj în condițiile OUG nr 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte administrative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS –CoV-2, pentru un număr de 11.558 de persoane.

În urma prelucrării documentelor depuse, a fost achitată suma de 6.440.783 lei unui număr de 1130 de agenți economici pentru 4.581 de angajați care au avut raporturile de muncă suspendate datorită reducerii sau întreruperii temporare a activității, total sau parțial, în cursul lunii mai 2020.

Reamintim angajatorilor care încasează aceste indemnizații că au obligația legală de a calcula, reține și plăti impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale de stat și contribuția de asigurări sociale de sănătate, plata indemnizațiilor nete cuvenite salariatului trebuind a fi efectuată în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de către angajator, ne-a informat Carla Goagă – purtător de cuvânt al instituției cărășene.

Sursă foto: capital.ro

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei