AJF Caraș-Severin impune ordinea în ligile IV și V!

AJF CS

36 de reprezentanți a cluburilor cărășene au luat decizii importante în cadrul Adunării Generale a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, la finele săptămânii trecute.

Președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, a transmis cu această ocazie un mesaj amplu în care a făcut apel la unitate pentru familia fotbalului cărășean, spre o mai bună colaborare și inițiativă în spiritul promovării mișcării de masă și a celei fotbalistice juvenil

.Imediat după votarea în unanimitate a ordinii de zi, în Adunarea Generală s-a ținut un moment de reculegere în memoria oamenilor de fotbal trecuți în neființă, Nicolae Chirilă și Eugen Călin.

În cadrul aceleiași ședințe maraton care a depășit 4 ceasuri de dezbateri, au fost stabilite și termenele pentru plățile restanțierilor care vor să mai activeze, din punct de vedere legal, în competițiile organizate de forul fotbalului cărășean. Conform adunării generale, la data înscrierii în competiție, cluburile nu au voie să înregistreze niciun fel de datorie către Asociația Județeană de Fotbal. În caz contrar, nu vor fi acceptate în competiții.

Până la data de 28 august, ora 12:00, echipele pentru Liga a IV-a, Liga a V-a au termen de înscriere, a hotărât prin cvorum AJF-ul. De asemenea, echipele de seniori vor avea obligația să folosească timp de 90 de minute, la fiecare joc, cel puțin doi jucători sub 21 de ani, chiar dacă președintele Lolea și staff-ul său din conducere insistase pentru introducerea în teren a unui număr de trei asemenea jucători.

Schimbare la omologarea terenurilor de joc!

Hidrocom Marga reprezentată în ședință de chiar primarul comunei, Nicolae Beg, a solicitat să fie afiliată pentru a reintra în campionatul județean. Până aici toate bune, doar că actualul teren al mărganilor nu ar îndeplini criteriile Regulamentui de Organizare AJF, terenul având la Marga o lățime de doar 45 de metri, mai mic decât cei 50 de metri agreați.

Prin urmare s-a făcut apel la litera regulamentului FRF, cea care spune că este permis jocul și pentru terenuri cu o lățime de până la 45 metri și 90 de metri lungime. Prin urmare, reprezentanții cluburilor au votat în A.G. a AJF modificarea regulamentului, prin adoptarea prevederii ceva mai permisive, s-o recunoaștem, a Federației Române de Fotbal.

Observatorii cărășeni nu au luat examenul!

Dacă a existat ceva care ne-a frapat cu adevărat în cadrul ședinței Adunării Generale a AJF-ului, atunci acel lucru este cu siguranță declarația fără echivoc a președintelui Lolea, la adresa observatorilor cărășeni:

„Din păcate niciun observator nu a luat examenul! Nu știu cum se întâmpla înaintea mea, dar acum examenele sunt examene! Nu se poate copia!”.

Tot în sezonul precedent două echipe importante au părăsit scena ligii a IV-a, fiind dezafiliate de la AJF Caraș-Severin, este vorba de ACS Oțelu Roșu și Hercules Băile Herculane, reprezentante ale celor două orașe cu același nume.

De cealaltă parte s-au afiliat la AJF-ul cărășean alte 8 echipe: Hidrocom Marga, Șoimii Oțelu Roșu, CS Negrea Reșița, Progresul Ezeriș, Voința Vrani, Unirea Voislova, Recolta Rafnic și AS Socol.Campionatul Ligii a IV-a va începe în data de 5 septembrie, iar Liga a V-a va începe pe 6 septembrie, dar numărul echipelor care vor activa în cele două ligi este încă necunoscut.

Viorel Lolea, președinte AJF Caraș-Severin: „Noi la AJF înființăm și în niciun caz nu căutăm să desființăm ceva“

În alocuțiunea sa, președintele AJF Caraș-Severin a cerut tuturor membrilor și conducătorilor de cluburi prezenți la reuniune să se aplece cu mai multă pasiune asupra tinerelor talente fotbalistice pe care să le promoveze mult mai mult de-acum înainte.

Conducătorul AJF-ului din Caraș-Severin, Viorel Lolea, a prezentat cu aceeași ocazie un raport privind activitatea anului competițional 2014 – 2015. Putem vorbi aici de o serie de competiții organizate de asociație, care au trezit emulație în rândul amatorilor de fotbal din județ.

Au fost trecute în revistă competiții precum „Stelele Banatului“, al cărui inițiator este gugulanul Dan Avram, Cupa „Dorinel Munteanu“ de la Grădinari, Cupa „Iosif Rotariu“ la Bozovici sau Cupa „Miodrag Belodedici“ la Socol, Cupa Satelor – pentru prima dată organizată anul acesta în Caraș-Severin, dar și turneul zonal de juniori din Valea Domanului.

Demne de luat în seamă rămân proiectele „Fotbal și feminitate“ și formarea selecționatei U14 a județului, în care au fost cooptați 21 dintre cei mai talentați copii din Caraș-Severin. Și chiar dacă fiul actualului președinte este un talentat atacant selecționat în cadrul Under 14, părintele Viorel Lolea a decis ca pentru fiul său plata să se realizeze în afara proiectului, din bugetul familiei, oferind astfel șansa unei alte speranțe a fotbalului cărășean de a prinde lotul U14.

modelmic
Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

    1. ROM

      Nu-i ajunge secretar la AJF? Consilier judetean? Sef la ACVABANAT? Daca nu-l ajuta Armasu vindea si azi termopane, mai vrea si observator? Mai Napoleon de Caras!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei