Indemnizații mărite pentru persoanele singure (familii monoparentale) care adoptă copii în România, aceasta este propunerea senatorului de Caraș-Severin, Ionuț Chisăliță. Social-democratul este unul din inițiatorii unei propuneri legislative în acest sens, în se arată că suma de care pot beneficia cei care adoptă în prezent un copil nu este suficientă pentru a acoperi nevoile familiei nou-create. Consecința: nu este încurajată adopția, în condițiile în care peste 50.000 de copii se află în sistemul de protecție din România.
În prezent, legea adopției prevede că adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, precum și de o indemnizație lunară de 1.700 de lei.
„Această sumă nu este suficientă pentru a acoperi toate nevoile, pentru a apela la un concediu de acomodare și a renunța la un venit mai mare și, în plus, și poate și mai important, NU încurajează pe nimeni să apeleze și să ducă până la capăt un proces de adopție. Ca urmare, o modificare în acest sens ar fi una mai mult decât binevenită.
Din acest motiv se propune ca suma alocată drept indemnizație pe o perioadă de 6 luni pentru concediul de acomodare să reprezinte 85% din venitul cumulat pe 6 luni din ultimele 12, a respectivei sau respectivului care adoptă un copil, în așa fel încât noua familie monoparentală să nu fie condamnată la sărăcie. Atât copilul orfan care și-a găsit în final o casă și o familie, cât și părintele singur, care atât de mult a așteptat să aibă ocazia de a avea un copil, au nevoie de dreptul și șansa unei noi vieți, în care să se bucure de cele mai bune condiții. Din toate punctele de vedere”, explică Ionuț Chisăliță.
În acest moment, conform ultimelor date colectate de către Autoritatea Naționala pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, la nivelul sfârșitului anului 2016, în sistemul de protecție specială din România, se aflau 57.279 de copii, dintre care 20.291 erau copii aflați în servicii de tip rezidențial, iar 36.988 se aflau în servicii de tip familial. Și tot ANPDCA transmite că, în perioada iulie 2015 – iulie 2016, aproape 10.000 de copii au fost abandonați de către părinți, intrând în sistemul de protecție socială.
Propunerea legislativă pentru modificarea art.50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, inițiată de senatorii Emanuel Gabriel Botnariu, Dorin-Valeriu Bădulescu și Ioan Narcis Chisăliță, a trecut de comisiile de specialitate cu aviz favorabil și urmează să intre în plenul Senatului pentru dezbatere.
Diana RADU

Oricum, deja există o întreagă mafie în legătură cu plasamentele şi adopţiile.
De la nivel de autoritate tutelară din primărie şi până la justiţie.
Este o “afacere” bună, pe banii statului, cu interese …