Intrat în politică și în administrație în urmă cu patru ani, edilul Brian Filimon a descoperit se pare formula de succes în conducerea unei comunități, tânărul primar cărășean ajungând să fie apreciat nu doar de concetățeni, ci și de candidați din alte comune, dornici să învețe din experiența acumulată de acesta în primul său mandat de primar.
Proiectele, deloc puține, derulate în perioada administrației Filimon în Măureni și Șoșdea au fost prezentate pe larg în mass-media în ultimii ani, stând fără îndoială la baza aprecierii de care de bucură în prezent edilul în rândul comunității locale. Venit la Primărie de la catedră și de pe terenul sport, Brian Filimon consideră că cea mai importantă realizare a sa din postura de primar este faptul că a reușit să transforme Măureniul într-o comună vie și să schimbe mentalitatea comunității:
„Realizarea cea mai importantă în acești patru ani este că am reușit să unesc cât s-a putut de mult lumea, să schimb mentalitatea și să formez o echipă atât în Primărie, cât și în comună și în sat, practic am reușit din comunitate să fac o familie. Al doilea mare proiect pe care îl avem este de a-i atrage pe tineri acasă și de a aduce zâmbetul pe buzele fiecărui cetățean atunci când pronunță numele comunității sale. Și la Măureni, și la Șoșdea. Cu siguranță, aici mai e de lucrat, dar mi-aș dori pe viitor ca toți oamenii din comunitate să vorbească aceeași limbă.
În cel de-al treilea rând, am reușit în cei patru ani de zile, și aici îi mulțumesc lui Dumnezeu, am reușit să nu spun nu niciunui cetățean din localitate și o spun cu mâna pe inimă și îmi doresc, eu și întreaga echipă, să ne dea Dumnezeu aceeași putere și să lucrăm pentru oameni și pe mai departe.
În rest, toate realizările din comună sunt făcute în echipă, sunt lucrări pe care oamenii și le-au dorit, iar eu nu am făcut altceva, împreună cu viceprimarul, împreună cu echipa, decât să mă lupt pentru a aduce aceste realizări comunității.
Fără modestie, proiectele implementate nu sunt puține la număr, însă toate acestea mă motivează și mă responsabilizează pe mai departe”.
Edilul Brian Filimon speră ca pe 27 septembrie cetățenii din Măureni și Șoșdea să îi acorde aceeași încredere ca în urmă cu patru ani, mai ales având în vedere că echipa alături de care se prezintă în fața alegătorilor este, cu unele mici excepții, aceeași care i-a stat alături în perioada primului mandat.
„Nu vreau să fac promisiuni pentru că dorința mea și a întregii echipe este să vorbim prin fapte, pentru faptele sunt cele care satisfac omul, faptele sunt cele ar trebui să vorbească într-o comunitate. Tot ce vreau să spun este că îmi doresc multe pentru Măureni și Șoșdea, îmi doresc chiar mai multe decât am făcut în ultimii patru ani, și cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor, am credința și nădejdea că vom reuși”, a adăugat primarul Filimon care îi îndeamnă pe cetățeni, ca la momentul în care vor pune ștampila pe buletinul de vot să aibă în vedere în primul rând interesul comunității și să voteze cu credință în Dumnezeu și cu conștiința împăcată.
Redacția


Ce sa spun m-a bucur ca in sfirsit Maureniul are un om cu suflet pentru comunitate Sint plecat din Maureni de 40 de ani dar recent urmăresc știrile BUNE venite de acolo Cinste ți-e d-le primar ține-o așa și urmărind binele vei fii răsplătit cu bine D-zeu sa-ți dea înțelepciune și putere sa izbindesti in toate Nelu Duscas