Mai multe zile libere pentru bugetari

b

Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Parlament o iniţiativă legislativă potrivit căreia dacă intervalul dintre zilele de sărbătoare legală din timpul unei săptămâni şi zilele de repaos săptămânal este de 24 de ore, acesta va fi considerat drept zi nelucrătoare. 

Pentru intervale mai mari de 24 de ore, acordarea de timp liber se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Iniţiatorii precizează că acordarea de zile libere ca punte între zilele de sărbătoare legală prevăzute în Codul Muncii şi zilele de sâmbătă şi duminică au fost reglementate, până acum, prin emiterea de hotărâri de Guvern, existând un vid legislativ.

Stabilirea mini-vacanţelor prin lege va crea un calendar previzibil, necesar operatorilor din turism, având ca efect stimularea acestui sector important pentru economia românească. Totodată, în urma creşterii volumului de vânzări a pachetelor de turism, se va înregistra automat şi o creştere a sumelor atrase la bugetul de stat, au apreciat iniţiatorii.

 Citiți mai multe pe Medifax.ro.

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei