Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o atenționare cod galben de vreme rea, valabilă pentru mai multe județe, printre care și Caraș-Severin. Atenționarea intră în vigoare luni seara, la ora 22:00 și este valabilă până miercuri, la ora 10:00, interval în care ne putem aștepta la ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent și temporar viscol în zona montană înaltă.
„În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65…75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, în special pe parcursul nopţii de luni spre marţi (30/31 martie)”, informează meteorologii.
Tot din această seară, de la ora 22:00 intră în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, precipitații mixte, intensificări ale vântului și brumă. Informarea vizează întreaga țară și este valabilă până joi, 2 aprilie, la ora 10:00.
„Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică.
Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (01 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.
Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari, în general de 60…70 km/h în zona montană înaltă şi cu rafale de 50…60 km/h în Muntenia, sudul Banatului şi pe litoral”, informează reprezentanții ANM.
Karina TINCUL

