SENTINŢA CIVILĂ NR. 1440 Şedinţa publică din data de 16.08.2017 Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: SĂRAC MARIANA-judecător
GREFIER: NISTORAN GABRIELA
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantele Sgaverdea Laura şi Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 01.08.2017, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea pentru data de 16.08.2017.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub nr. 1984/290/2016, la data de 28.04.2016, reclamantele Sgaverdea Laura şi Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24 au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că pârâtul Taban Sergiu a încălcat dreptul reclamantei Sgaverdea Laura la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine prin publicarea în calitate de redactor şef, la data de 19.04.2016, pe site-ul www.reper24.ro. a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa reclamantei Sgaverdea Laura, articol intitulat „Cuplul Ovidiu Miculescu – Laura Sgaverdea, luat în vizor de presa centrală”; să constate că pârâtul Taban Sergiu, prin publicarea aceluiaşi articol a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radior Reşiţa, prin publicarea în calitate de redcator şef, la data de 19.04.2016, pe site-ul www.reper24.ro. a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa managerului Sgaverdea Laura, prejudiciind astfel imaginea Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa; oblgarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 15.000 euro-66973,5 lei (1E-4.4649 lei curs BNR la data formulării acţiunii), reprezentând daune morale pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, repitaţie şi imagine a reclamantei Sgaverdea Laura; obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 20.000 euro -89298 lei (1E-4.4649 lei curs BNR la data formulării acţiunii) reprezentând prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa; obligarea pârâtului Taban Sergiu să publice în ziarul Reper 24 hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, pe cheltuiala proprie, timp de 30 de zile consecutiv, sub forma unui „Anunţ judiciar”, publicarea urmând a se face în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Se apreciază că, din analiza articolului publicat de către redactorul şef Sergiu Taban reiese fără echivoc că acesta a utilizat insinuări fără nici o acoperire probatorie, care au avut drept scop denigrarea reclamntei Sgaverdea Laura şi a imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta, prejudiciind grav imaginea Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa.
Subliniază faptul că din formularea articolului reiese că, în activitatea pe care reclamnta Sgaverdea Laura o desfăşoară în calitatea sa de manager al Studioului Regional Radior Reşiţa,
a încălcat şi ar încălca în continuare prevederile legale, insinuându-se cititorilor ideea că în cadrul instituţiei pe care o conduce se produc o serie de ilegalităţi şi încălcări ale dispoziţiilor legale.
De asemenea, se solicită instanţei a constata că în speţă sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale impuse de art.1349 şi art.1357 şi urm.Cod civil.
în ceea ce priveşte lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei şi atingerea adusă imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta, precizează că prejudiciul derivă în primul rând din natura drepturilor nepatrimoniale cărora făptuitorii le-au adus atingere, iar potrivit disp.art.1359 Cod civil, autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat ca urmare a atingerii aduse prin fapta sa
în drept, reclamantele invocă art.30 şi 31 din Constituţia României, art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.l, 2, 4, 9 din Codul Deontologic al Ziaristului, art.58, art.72, 252, 253, 257, 1349, 1357 C.civ.coroborate cu art. 192 şi art.194 C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit chitanţei seria CSRE nr. 1451341/26.04.2016 şi în cuantum de 100 lei potrivit chitanţei seria CSRE nr. 1451343/26.04.2016, şi 3010,96 lei(f74).
Pârâtul Taban Sergiu a formulat întâmpinare prin care solicită în principal anularea ca netimbrat a petitului 4 privind plata în solidar a sumei de 20.000 euro reprezentând prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa în temeiul art. 197 C.pr.civ.; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtului de rang 2 Ziarul Reper 24, în temeiul art.56 C.pr.civ.; admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa şi pe cale de consecinţă, respingerea petitelor 2 şi 4 ca fiind formulate de o entitate care nu are capacitate procesuală, în temeiul art.56 C.pr.civ; în subsidiar, dacă se va respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa şi pe cale de consecinţă, respingerea petitelor 2 şi 4 ca fiind formulate de o entitate care nu este titularul dreptului pretins, în temeiul art.36 C.pr.civ., iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată.
Consideră că Ziarul Reper 24 este o publicaţie şi nicidecum un subiect de drept care să aibă aptitudinea de a sta în judecată în calitate de reclamant sau pârât. De asemenea aceasta nu poate fi titulara dreptului invocat pentru că este lipsită de personalitate juridică.
Arată faptul că, în cazul în care instanţa va aprecia că există faptă ilicită, reclamanta de rang 1 va trebui să facă aprecieri asupra suferinţei morale, psihice suportată, trebuind a fi luate în considerare gravitatea suferinţei, intensitatea suferinţei, provocată de numărul de articole presupus denigratoare. în speţă, consideră că nu se reţine vreo suferinţă psihică sau morală în absenţa expresiilor jignitoare sau a unor informaţii denigratoare.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare pe care solicită instanţei de a-1 avea în vedere la soluţionarea cauzei şi prin care solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
în faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiaţi în calitate de martori numiţii Affonie Maria Mirabela, Adam Valentina, Armaşu Paul Valentin, Sprinceană Mihai declaraţiile acestora fiind depuse la filele 136-138, 179 dosar, proba cu interogatoriul reclamantelor şi pârâţilor, răspunsurile fiind depuse la filele 139-149, respectiv 188-193 dosar.
La data de 23.05.2017, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a formulat cerere de renunţare la judecată.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor legale incidente, a motivelor invocate şi a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:
Reclamanţii Sgaverdea Laura şi Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24 au solicitat instanţei să oblige pârâţii la plata sumei de 15000 euro reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru daunele morale produse reclamanţilor prin încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine potrivit articolului de presă publicat la data de 19.04.2016.
La ultimul termen de judecată, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa a renunţat la cerere, iar pârâţii şi-au exprimat acordul expres faţă de renunţare, instanţa constatând renunţarea la cerere a acestui reclamant.
Potrivit art.72 Cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Potrivit art.75 Cod civil, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.
Potrivit art.76 Cod civil, prezumţia de consimţământ este definită ca fiind cazul când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Prin întâmpinare, pârâtul Taban Sergiu a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24, excepţie nesoluţionată, restul excepţiilor fiind soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2016, motiv pentru care instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
în prezenta cauză, instanţa reţine că articolul presupus defăimător (f31 şi f 116-126, f 142-149) a apărut pe contul de facebook al domeniului reper24.ro, al cărui cumpărător este Taban Sergiu George, astfel că acest cont se identifică cu o persoană fizică, respectiv pârâtul Taban Sergiu George, motiv pentru care va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24 şi va constata nulitatea cererii faţă de acesta.
Instanţa constată faptul că declaraţiile de presă au fost publicate într-un editorial Online, fără să existe o modalitate de identificare clară a impactului informaţiilor publicate asupra persoanelor care îl citesc online, însă fiind făcute în spaţiul public.
Potrivit dispoziţiilor art. 1357 Cod civil, aplicabil în cauză, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat la repararea acestuia.
Ca urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
în ceea ce priveşte condiţia privitoare la existenţa unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului ce aparţine unei persoane.
Aplicând textele legale la datele cauzei, instanţa constată că fapta este reprezentantă de afirmaţiile făcute de pârât în articolul de ziar online, prin care reclamanta arată că i-a fost lezată onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.
Pârâtul invocă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei sale, respectiv săvârşirea faptei în exercitarea normală a unei obligaţii legale de informare a publicului şi faptul că a preluat acest articol din presa centrală, însă aceasta nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere întrucât art. 1352 Cod civil exonerează făptuitorul de răspundere cu condiţia ca dreptul să nu fie exercitat abuziv, or un drept exercitat abuziv este transmis în acelaşi mod.
În cauza de faţă, instanţa, având în vedere şi insinuarea folosită ” se pare că pavelele….ar fi ajuns şi în curtea vilei managerului de la Radio Reşiţa”, constată că acest drept a fost folosit abuziv, întrucât au fost încălcate regulile de conduită existente în societatea noastră.
De asemenea, se mai are în vedere faptul că pârâtul avea posibilitatea, pentru a transmite exact informaţia dorită, să evite folosirea celor insinuate, acestea nefiind preluate din presa centrală.
De altfel, în considerarea şi a celorlalte articoleţf 63-68), instanţa va constata îndeplinită şi condiţia caracterului ilicit al faptei, condiţie cerută de art. 1357 Cod civil.
Cu privire la a doua condiţie impusă de art. 1357 Cod civil, existenţa vinovăţiei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 1357 alin. 2 Cod civil (conform cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă).
Cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiţii, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, instanţa, în acord cu practica CEDO şi cea a instanţelor naţionale, constată că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, iar producerea prejudiciului moral să se deducă din simpla sa natură să producă un asemenea prejudiciu. Această soluţie este determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispoziţiile art. 1357 Cod civil se pune în discuţie caracterul defăimător al afirmaţiilor publice efectuate, dacă aceste afirmaţii au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine ale reclamantei şi, respectiv dacă acestea pot atrage răspunderea civilă delictuală a autorului sau se încadrează în limitele unor simple judecăţi de valoare, care se circumscriu libertăţii de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenţia Europeană.
Ca urmare, trebuie să se găsească un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată, care cade sub incidenţa art. 8 din Convenţia Europeană, echilibru ce impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare în masă, cu rea-credinţă.
Potrivit articolelor publicate (f31-32, f 63-68) şi probelor administrate (fl38-150 şi ultimul interogatoriu), instanţa constată că afirmaţiile nu reprezintă judecăţi de valoare, ci situaţii factuale, având în vedere că s-a produs acuzarea unei persoane de fapte de natură a atrage răspunderea penală a persoanei vinovate. Toate aceste situaţii factuale nu au fost probate de către pârât. De asemenea, aceste afirmaţii sunt de natură a afecta onoarea, demnitatea şi reputaţia unei persoane care desfăşoară o activitate publică. Acestea, cu toate că vizează dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general, depăşesc cadrul libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenţia europeană datorită cuvintelor folosite, mesajul putând fi transmis publicului şi fără a se apela la acestea. Afirmaţiile directe pe care pârâtul le-a făcut în legătură cu persoana reclamantei, reprezintă o afirmaţie concretă, denigratoare, în legătură cu activitatea desfăşurată de către reclamantă şi depăşeşte limitele rezonabile ale exagerării, reprezentând o afirmaţie directă a unei fapte de şantaj, în condiţiile în care fiecare persoană este beneficiara dreptului efectiv la prezumarea nevinovăţiei sale.
Articolele respective nu reprezintă calificări sau judecăţi de valoare, admisibile în cadrul unei dispute publice, ci expresii insidioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea şi negativă. Folosirea unor asemenea cuvinte pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea ei depăşeşte, prin natura lor, limitele unei polemici publice, justificate de scopul -eventual legitim- al unei dezbateri legate de un anumit subiect, chiar interesant pentru publicul larg. Expresiile folosite sunt de natură să afecteze reputaţia, onoarea, imaginea publică şi demnitatea persoanei vizate, fără a aduce publicului căruia i se comunicau, prin ele însele, vreo informaţie sau comunicare necesară şi utilă cu privire la subiectul discutat, fiind făcute cu scopul unic de a discredita reclamanta. Desigur, în dezbaterea unui subiect de interes, pot fi făcute şi aprecieri de natură negativă, însă acestea trebuie să aibă totuşi consistenţa unor judecăţi de valoare, chiar şi subiective, în vreme ce folosirea unui limbaj injurios, insultător, inconsistent, prin el însuşi, nu reprezintă o asemenea judecată de valoare şi nu are nicio justificare în economia discursului, constituindu-se exclusiv într-un comportament abuziv, denigrator. De aceea, aceste afirmaţii depăşesc limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare, consacrat ca drept fundamental, reprezentând un exerciţiu abuziv, ilicit.
Libertatea de exprimare este statuată de practica instanţelor interne şi de drept comunitar, ca fiind limitată de drepturile şi libertăţile fundamentale ale altei persoane, astfel spus, această libertate încetează acolo unde încep drepturile relative la demnitatea altei persoane, în sensul dispoziţiei art. 57 din Constituţie, iar statul trebuie să vegheze la respectarea proporţionalităţii între acestea.
Onoarea, reputaţia şi demnitatea şi, în mod deosebit, dreptul la propria imagine sunt atribute ale fiinţei omeneşti, fiind esenţa acesteia, şi, totodată, condiţii indispensabile ale unei concrete vieţuiri sociale, ce necesită protecţie juridică. în sensul celor de mai sus, CEDO afirmă că trebuie făcută o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere. în acelaşi timp, necesită demonstrarea veridicităţii faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realităţii şi, de aceea, este imposibil de a demonstra corespunderea lor realităţii, practic, numai expunerea de fapte poate fi verificată prin suprapunerea cu realitatea obiectivă.
în ceea ce priveşte cuantificarea despăgubirilor cuvenite unei persoane, în cadrul răspunderii civile delictuale, nu există criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere de către instanţele de judecată, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-au fost afectate situaţia familială sau profesională, dar şi cea socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei, La stabilirea acestuia se urmăreşte acordarea unei reparaţii juste şi echitabile în raport de natura vătămării şi de modul în care valorile sociale protejate au fost lezate.
în cauză, instanţa apreciază că suma de 5 000 lei şi obligarea pârâtului să publice în ziarul Reper 24, prezenta hotărâre reprezintă o satisfacţie echitabilă, acordată reclamantei pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către pârât.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor legale menţionate, instanţa va admite în parte cererea reclamantei Sgaverdea Laura în contradictoriu cu pârâtul Taban Sergiu şi îl va obliga pe pârât la plata sumei de 5000 lei către reclamanta reprezentând daune morale, precum şi la publicarea prezentei hotărâri judecătorească în ziarul Reper 24 la rămânerea definitivă.
în baza art.453 Cod procedură civilă, întrucât cererea a fost admisă în parte, instanţa va obliga pârâtul la cheltuieli către reclamantă în parte, respectiv 100 lei taxă de timbru, iar onorariile avocaţilor le va compensa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Constată renunţarea la judecarea cererii formulată de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa C1F 13590841 cu sediul în Reşiţa, str.Petru Maior, nr.71, jud.Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu cu domiciliul în Reşiţa, str.Rodnei, nr.4, sc.F, et.l, ap.4, jud.Caraş-Severin şi Ziarul Reper 24 cu sediul în Reşiţa, str.Ştefan cel Mare, bl.2, sc.l, ap.4, jud.Caraş-Severin.
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24 invocată de pârâtul Taban Sergiu .
Constată nulitatea cererii reclamantei Sgaverdea Laura în contradictoriu cu pârâtul Ziarul Reper 24.
Admite în parte cererea reclamantei Sgaverdea Laura CNP 2710605113683 cu domiciliul în Reşiţa, str.Brădetului, nr.3, jud.Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâtul Taban Sergiu.
Obligă pârâtul Taban Sergiu la plata sumei de 5000 lei către reclamanta Sgaverdea Laura reprezentând daune morale.
Obligă pârâtul Taban Sergiu la publicarea prezentei hotărâri judecătorească în ziarul Reper 24 la rămânerea definitivă.
Obligă pârâtul Taban Sergiu la plata sumei de 100 lei către reclamanta Sgaverdea Laura cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Reşiţa
Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, azi 16.08.2017.
| PREŞEDINTE, SĂRAC MARIANA |
| GREFIERNISTORAN GABRIELA |
| Red./SM/Tehnored./NG/ 28.08.2017 ex.6 |
|
Cod ECLI ECLI:RO:TBCRV:2018:013.000277 TRIBUNALUL CARAŞ-SEVERIN SECŢIA I-A CIVILĂ |
DECIZIA CIVILĂ NR.277
ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN DATA DE 16.05.2018.
INSTANŢA COMPUSĂ DIN:
PREŞEDINTE: MATUSCHKA MONICA JUDECĂTOR: BEG SIMONA JUDECĂTOR: ROTARIU LOREDANA GREFIER : MARIN LAURA
S-a luat în examinare apelul formulat apelantul pârât Taban Sergiu George, împotriva sentinţei civile nr. 1440/16.08.2017 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 1984/290/2016, în contradictoriu cu intimata reclamanta Sgaverdea Laura, intimata reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa, şi cu intimatul pârât Ziarul Reper 24, având în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă apelantul personal şi asistat de av. Secăşan George, lipsă intimata pârâtă Ziarul Reper 24 şi intimata reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa, lipsă intimata reclamantă Sgaverdea Laura reprezentată de av. Sabo Loredana .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care reprezentanţii părţilor arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte probe de propus sau cereri de formulat,în baza disp. art. 244 Noul Cod de procedură civilă, instanţa declară închise dezbaterile.
în baza dispoziţiilor art. 244 alin3 Noul Cod de procedură civilă, având în vedere acordul părţilor, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, în baza disp. art. 480 al. 2 c.p.c. să dispună schimbarea sentinţei apelate, respingerea acţiunii civile formulate împotriva apelantului, considerând că nu a fost dovedit prejudiciul, nu au fost dovedite condiţiile răspunderii delictuale de către instanţa de fond, iar din declaraţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond, nu se poate preciza ce afirmaţi ar aduce atingere onoarei intimatei reclamante. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea sentinţei civile apelate ca temeinică şi legală. Precizează că, contrar susţinerilor apelantului, faptul că a preluat afirmaţiile de la alt ziar, nu îl exonerează de răspundere, apelantul utilizând încriminări în stil ironic şi acuzator, fără a verifica afirmaţiile făcute, aducând astfel atingere gravă intimatei. Mai arată că apelantul putea transmite exact informaţiile primite, trebuind a le verifica anterior, pentru a constata dacă acestea sunt conform cu realitatea. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de faţă, se constată că:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub nr. 1984/290/2016, la data de 28.04.2016, reclamantele Sgaverdea Laura şi Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24 au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate că pârâtul Taban Sergiu a încălcat dreptul reclamantei Sgaverdea Laura la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine prin publicarea în calitate de redactor şef, la data de 19.04.2016, pe site-ul www.reper24.ro, a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa reclamantei Sgaverdea Laura, articol intitulat „Cuplul Ovidiu Miculescu – Laura Sgaverdea, luat în vizor de presa centrală”; să constate că pârâtul Taban Sergiu, prin publicarea aceluiaşi articol a adus atingere imaginii Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radior Reşiţa, prin publicarea în calitate de redcator şef, la data de 19.04.2016, pe site-ul www.reper24.ro, a unui articol care conţine afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase la adresa managerului Sgaverdea Laura, prejudiciind astfel imaginea Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa; oblgarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 15.000 euro-66973,5 lei (1E- 4.4649 lei curs BNR la data formulării acţiunii), reprezentând daune morale pentru atingerea adusă drepturilor la onoare, demnitate, repitaţie şi imagine a reclamantei Sgaverdea Laura; obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 20.000 euro -89298 lei (1E-4.4649 lei curs BNR la data formulării acţiunii) reprezentând prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune Studioul Regional Radio Reşiţa; obligarea pârâtului Taban Sergiu să publice în ziarul Reper 24 hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, pe cheltuiala proprie, timp de 30 de zile consecutiv, sub forma unui „Anunţ judiciar”, publicarea urmând a se face în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Se apreciază că, din analiza articolului publicat de către redactorul şef Sergiu Taban reiese fără echivoc că acesta a utilizat insinuări fără nici o acoperire probatorie, care au avut drept scop denigrarea reclamantei Sgaverdea Laura şi a imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta, prejudiciind grav imaginea Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa. Subliniază faptul că din formularea articolului reiese că, în activitatea pe care reclamanta Sgaverdea Laura o desfăşoară în calitatea sa de manager al Studioului Regional Radio Reşiţa, a încălcat şi ar încălca în continuare prevederile legale, insinuându-se cititorilor ideea că în cadrul instituţiei pe care o conduce se produc o serie de ilegalităţi şi încălcări ale dispoziţiilor legale.
De asemenea, se solicită instanţei a constata că în speţă sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale impuse de art.1349 şi art.1357 şi urm.Cod civil.
în ceea ce priveşte lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei şi atingerea adusă imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta, precizează că prejudiciul derivă în primul rând din natura drepturilor nepatrimoniale cărora făptuitorii le-au adus atingere, iar potrivit disp.art.1359 Cod civil, autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat ca urmare a atingerii aduse prin fapta sa
în drept, reclamantele invocă art.30 şi 31 din Constituţia României, art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1, 2, 4, 9 din Codul Deontologic al Ziaristului, art.58, art.72, 252, 253, 257, 1349, 1357 C.civ.coroborate cu art. 192 şi art. 194 C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit chitanţei seria CSRE nr. 1451341/26.04.2016 şi în cuantum de 100 lei potrivit chitanţei seria CSRE nr. 1451343/26.04.2016, şi 3010,96 lei(f74).
Pârâtul Taban Sergiu a formulat întâmpinare prin care solicită în principal anularea ca netimbrat a petitului 4 privind plata în solidar a sumei de 20.000 euro reprezentând prejudiciu pentru atingerea adusă imaginii reclamantei Societatea Română de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa în temeiul art. 197 C.pr.civ.; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtului de rang 2 Ziarul Reper 24, în temeiul art.56 C.pr.civ.; admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa şi pe cale de consecinţă, respingerea petitelor 2 şi 4 ca fiind formulate de o entitate care nu are capacitate procesuală, în temeiul art.56 C.pr.civ; în subsidiar, dacă se va respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa şi pe cale de consecinţă, respingerea petitelor 2 şi 4 ca fiind formulate de o entitate care nu este titularul dreptului pretins, în temeiul art.36 C.pr.civ., iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată.
Consideră că Ziarul Reper 24 este o publicaţie şi nicidecum un subiect de drept care să aibă aptitudinea de a sta în judecată în calitate de reclamant sau pârât. De asemenea aceasta nu poate fi titulara dreptului invocat pentru că este lipsită de personalitate juridică.
Arată faptul că, în cazul în care instanţa va aprecia că există faptă ilicită, reclamanta de rang 1 va trebui să facă aprecieri asupra suferinţei morale, psihice suportată, trebuind a fi luate în considerare gravitatea suferinţei, intensitatea suferinţei, provocată de numărul de articole presupus denigratoare. In speţă, consideră că nu se reţine vreo suferinţă psihică sau morală în absenţa expresiilor jignitoare sau a unor informaţii denigratoare.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare pe care solicită instanţei de a-1 avea în vedere la soluţionarea cauzei şi prin care solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
In faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind audiaţi în calitate de martori numiţii Afronie Maria Mirabela, Adam Valentina, Armaşu Paul Valentin, Sprinceană Mihai declaraţiile acestora fiind depuse la filele 136-138, 179 dosar, proba cu interogatoriul reclamantelor şi pârâţilor, răspunsurile fiind depuse la filele 139-149, respectiv 188- 193 dosar.
La data de 23.05.2017, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a formulat cerere de renunţare la judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1440 pronunţată la data de 16.08.2017. Judecătoria Reşiţa a constatat renunţarea la judecarea cererii formulată de reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24 invocată de pârâtul Taban Sergiu, a constatat nulitatea cererii reclamantei Sgaverdea Laura în contradictoriu cu pârâtul Ziarul Reper 24, a admis în parte cererea reclamantei Sgaverdea Laura în contradictoriu cu pârâtul Taban Sergiu, a obligat pârâtul Taban Sergiu la plata sumei de 5000 lei către reclamanta Sgaverdea Laura reprezentând daune morale, a obligat pârâtul Taban Sergiu la publicarea prezentei hotărâri judecătorească în ziarul Reper 24 la rămânerea definitivă,a obligat pârâtul Taban Sergiu la plata sumei de 100 lei către reclamanta Sgaverdea Laura cu titlu de cheltuieli de judecată.
în considerentele sentinţei, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii Sgaverdea Laura şi Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa în contradictoriu cu pârâţii Taban Sergiu şi Ziarul Reper 24 au solicitat instanţei să oblige pârâţii la plata sumei de 15000 euro reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru daunele morale produse reclamanţilor prin încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie şi imagine potrivit articolului de presă publicat la data de 19.04.2016.
La ultimul termen de judecată, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa a renunţat la cerere, iar pârâţii şi-au exprimat acordul expres faţă de renunţare, instanţa constatând renunţarea la cerere a acestui reclamant.
Potrivit art.72 Cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Potrivit art.75 Cod civil, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.
Potrivit art.76 Cod civil, prezumţia de consimţământ este definită ca fiind cazul când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Prin întâmpinare, pârâtul Taban Sergiu a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24, excepţie nesoluţionată, restul excepţiilor fiind soluţionate prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2016, motiv pentru care instanţa va analiza cu prioritate această excepţie.
Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.
în prezenta cauză, instanţa reţine că articolul presupus defăimător (f31 şi f 116-126, f 142- 149) a apărut pe contul de facebook al domeniului reper24.ro, al cărui cumpărător este Taban Sergiu George, astfel că acest cont se identifică cu o persoană fizică, respectiv pârâtul Taban Sergiu George, motiv pentru care va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Ziarul Reper 24 şi va constata nulitatea cererii faţă de acesta.
Instanţa constată faptul că declaraţiile de presă au fost publicate într-un editorial online, fără să existe o modalitate de identificare clară a impactului informaţiilor publicate asupra persoanelor care îl citesc online, însă fiind făcute în spaţiul public.
Potrivit dispoziţiilor art. 1357 Cod civil, aplicabil în cauză, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat la repararea acestuia.
Ca urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
în ceea ce priveşte condiţia privitoare la existenţa unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau interesului ce aparţine unei persoane.
Aplicând textele legale la datele cauzei, instanţa constată că fapta este reprezentantă de afirmaţiile făcute de pârât în articolul de ziar online, prin care reclamanta arată că i-a fost lezată onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.
Pârâtul invocă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei sale, respectiv săvârşirea faptei în exercitarea normală a unei obligaţii legale de informare a publicului şi faptul că a preluat acest articol din presa centrală, însă aceasta nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere întmcât art. 1352 Cod civil exonerează făptuitorul de răspundere cu condiţia ca dreptul să nu fie exercitat abuziv, or un drept exercitat abuziv este transmis în acelaşi mod.
în cauza de faţă, instanţa, având în vedere şi insinuarea folosită ” se pare că pavelele.. ..ar fi ajuns şi în curtea vilei managerului de la Radio Reşiţa”, constată că acest drept a fost folosit abuziv, întrucât au fost încălcate regulile de conduită existente în societatea noastră.
De asemenea, se mai are în vedere faptul că pârâtul avea posibilitatea, pentru a transmite exact informaţia dorită, să evite folosirea celor insinuate, acestea nefiind preluate din presa centrală.
De altfel, în considerarea şi a celorlalte articoleţf 63-68), instanţa va constata îndeplinită şi condiţia caracterului ilicit al faptei, condiţie cerută de art. 1357 Cod civil.
Cu privire la a doua condiţie impusă de art. 1357 Cod civil, existenţa vinovăţiei, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 1357 alin. 2 Cod civil (conform cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă).
Cu privire la îndeplinirea celorlalte două condiţii, existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, instanţa, în acord cu practica CEDO şi cea a instanţelor naţionale, constată că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, iar producerea prejudiciului moral să se deducă din simpla sa natură să producă un asemenea prejudiciu. Această soluţie este determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale întemeiate pe dispoziţiile art. 1357 Cod civil se pune în discuţie caracterul defăimător al afirmaţiilor publice efectuate, dacă aceste afirmaţii au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine ale reclamantei şi, respectiv dacă acestea pot atrage răspunderea civilă delictuală a autorului sau se încadrează în limitele unor simple judecăţi de valoare, care se circumscriu libertăţii de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenţia Europeană.
Ca urmare, trebuie să se găsească un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată, care cade sub incidenţa art. 8 din Convenţia Europeană, echilibru ce impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare în masă, cu rea-credinţă.
Potrivit articolelor publicate (01-32, f 63-68) şi probelor administrate (fl38-150 şi ultimul interogatoriu), instanţa constată că afirmaţiile nu reprezintă judecăţi de valoare, ci situaţii factuale, având în vedere că s-a produs acuzarea unei persoane de fapte de natură a atrage răspunderea penală a persoanei vinovate. Toate aceste situaţii factuale nu au fost probate de către pârât. De asemenea, aceste afirmaţii sunt de natură a afecta onoarea, demnitatea şi reputaţia unei persoane care desfăşoară o activitate publică. Acestea, cu toate că vizează dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general, depăşesc cadrul libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenţia europeană datorită cuvintelor folosite, mesajul putând fi transmis publicului şi fără a se apela la acestea. Afirmaţiile directe pe care pârâtul le-a făcut în legătură cu persoana reclamantei, reprezintă o afirmaţie concretă, denigratoare, în legătură cu activitatea desfăşurată de către reclamantă şi depăşeşte limitele rezonabile ale exagerării, reprezentând o afirmaţie directă a unei fapte de şantaj, în condiţiile în care fiecare persoană este beneficiara dreptului efectiv la prezumarea nevinovăţiei sale.
Articolele respective nu reprezintă calificări sau judecăţi de valoare, admisibile în cadrul unei dispute publice, ci expresii insidioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea şi negativă. Folosirea unor asemenea cuvinte pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea ei depăşeşte, prin natura lor, limitele unei polemici publice, justificate de scopul -eventual legitimai unei dezbateri legate de un anumit subiect, chiar interesant pentru publicul larg. Expresiile folosite sunt de natură să afecteze reputaţia, onoarea, imaginea publică şi demnitatea persoanei vizate, fără a aduce publicului căruia i se comunicau, prin ele însele, vreo informaţie sau comunicare necesară şi utilă cu privire la subiectul discutat, fiind făcute cu scopul unic de a discredita reclamanta. Desigur, în dezbaterea unui subiect de interes, pot fi făcute şi aprecieri de natură negativă, însă acestea trebuie să aibă totuşi consistenţa unor judecăţi de valoare, chiar şi subiective, în vreme ce folosirea unui limbaj injurios, insultător, inconsistent, prin el însuşi, nu reprezintă o asemenea judecată de valoare şi nu are nicio justificare în economia discursului, constituindu-se exclusiv într-un comportament abuziv, denigrator. De aceea, aceste afirmaţii depăşesc limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare, consacrat ca drept fundamental, reprezentând un exerciţiu abuziv, ilicit.
Libertatea de exprimare este statuată de practica instanţelor interne şi de drept comunitar, ca fiind limitată de drepturile şi libertăţile fundamentale ale altei persoane, astfel spus, această libertate încetează acolo unde încep drepturile relative la demnitatea altei persoane, în sensul dispoziţiei art. 57 din Constituţie, iar statul trebuie să vegheze la respectarea proporţionalităţii între acestea. Onoarea, reputaţia şi demnitatea şi, în mod deosebit, dreptul la propria imagine sunt atribute ale fiinţei omeneşti, fiind esenţa acesteia, şi, totodată, condiţii indispensabile ale unei concrete vieţuiri sociale, ce necesită protecţie juridică. în sensul celor de mai sus, CEDO afirmă că trebuie făcută o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere. în acelaşi timp, necesită demonstrarea veridicităţii faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realităţii şi, de aceea, este imposibil de a demonstra corespunderea lor realităţii, practic, numai expunerea de fapte poate fi verificată prin suprapunerea cu realitatea obiectivă.
în ceea ce priveşte cuantificarea despăgubirilor cuvenite unei persoane, în cadrul răspunderii civile delictuale, nu există criterii legale de determinare, astfel încât daunele morale se stabilesc prin apreciere de către instanţele de judecată, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, măsura în care i-au fost afectate situaţia familială sau profesională, dar şi cea socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei, La stabilirea acestuia se urmăreşte acordarea unei reparaţii juste şi echitabile în raport de natura vătămării şi de modul în care valorile sociale protejate au fost lezate.
în cauză, instanţa apreciază că suma de 5 000 lei şi obligarea pârâtului să publice în ziarul Reper 24, prezenta hotărâre reprezintă o satisfacţie echitabilă, acordată reclamantei pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către pârât.
împotriva sentinţei civile nr. 1440/16.08.2017 pronunţată de Judecătoria Reşiţa a formulat apel în termen legal apelantul pârât Taban Sergiu George. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând instanţei schimbarea acesteia şi pe fond respingerea acţiunii.
în motivele de apel, apelantul pârât invocă disp. Art. 10 din Convenţie, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de CE.D.O. prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor art. 10 din Convenţie, cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta.
Pe lângă adevărul obiectiv al informaţiilor furnizate de un jurnalist, instanţa trebuie să verifice un alt element deosebit de important şi anume buna credinţă a acestuia. Se va verifica dacă autorul informaţiilor a cunoscut sau nu lipsa lor de adevăr, dacă a depus suficiente eforturi pentru a verifica acest caracter al lor, urmând a se avea în vedere, de asemenea, şi scopul cu care informaţiile au fost răspândite (verificându-se dacă a urmărit să informeze opinia publică iar în cadrul acestui procedeu unele informaţii au lezat reputaţia altei persoane, exercitându-şi profesia cu respectarea eticii şi deontologiei specifice, sau, din contră, a avut drept obiectiv principal distrugerea bunei reputaţii a unei persoane, într-un mod gratuit şi lipsit de scrupule). Jurnaliştii vor fi protejaţi de art. 10, chiar dacă nu pot face proba verităţii, dar s-a dovedit că au acţionat cu bună credinţă.
în consecinţă, elementele esenţiale care trebuiau luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare, din perspectiva jurisprudenţei instanţei de contencios european, sunt: calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma şi stilul/contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra României), interesul politic pentru teza dezbătută (cauza Bugan contra România), buna credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra României), conceptele de judecată de valoare şi situaţiile faptice, precum şi raportul dintre ele, doza de exagerare a limbajului folosit, natura şi severitatea sancţiunii aplicate (Cumpănă şi Mazăre contra României), şi motivarea hotărârii (cauzele Bugan contra României, Dumitru contra României).
Apelantul pârât susţine că în articolul publicat lipseşte reaua-credinţă, scopul urmărit fiind a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes general. De asemenea, articolul s-a referit la activitatea publică a reclamantei, la viaţa sa profesională, fiind preluat dintr-o publicaţie centrală care îl difuzase cu o zi înainte de a apărea în cotidianul on-line Reper 24.
în acest context (lipsa relei-credinţe şi aspectele vieţii profesionale vizate), trebuie ca fapta ziaristului (caracterul ilicit sau licit al acesteia) să fie analizată între nişte limite mai largi în care se pot face critici, care de asemenea pot conţine, în cazul unei persoane publice un grad de exagerare sau de provocare mai mare decât în cazul unei persoane care nu are o funcţie publică (cu condiţia ca ele să se refere la activitatea publică a persoanei).
Apelantul pârât precizează că în faţa instanţei de fond reclamanta nu a dovedit că pârâtul ar fi cunoscut falsitatea informaţiilor considerate de dânsa denigratoare, după cum nu s-a demonstrat că prin preluarea unui articol din presa centrală, care nu cuprindea opiniile sale personale, ar fi urmărit altceva decât informarea publicului asupra unei probleme de interes public.
De asemenea, reclamanta nu a demonstrat ca ar mai fi publicat şi alte articole cu aceeaşi tentă, astfel că nu se poate vorbi despre purtarea unei campanii denigratoare împotriva acesteia, având drept obiectiv distrugerea, într-un mod gratuit şi lipsit de scrupule, a bunei reputaţii a reclamantei Sgaverdea Laura.
Apelantul pârât consideră că a exercitat cu bună-credinţă dreptul la liberă exprimare şi dreptul de a informa în mod obiectiv opinia publică, cu respectarea art. 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că fapta pe care a săvârşit-o nu constituie un delict de presă, care să determine răspunderea pentru repararea prejudiciului moral suferit de către reclamantă, astfel că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 75 C. civ.
Sancţionarea atitudinii sale prin obligarea la plata unor despăgubiri, aşa cum solicită reclamanta, nu este necesară într-o societate democratică în înţelesul art. 10 parag. 2 din C.E.D.O., neexistând „nevoia unei presiuni sociale pentru ca libertatea de exprimare să fie limitată”.
In condiţiile în care nu a comis un delict de presă, pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reţine nici existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, astfel că nu este îndeplinită nici această condiţie a răspunderii civile delictuale.
Apreciază că nu se poate retine nici vinovăţia sa, deoarece a preluat cu bună-credinţă o situaţie publicată în articole de presa anterioare, necontestate nici de către reclamantă, având deci o reală bază factuală anterioară.
în drept, apelantul pârât şi-a întemeiat cererea pe disp. at. 466 şi ale art. 480 alin. 2 Cod Procedură Civilă precum şi pe cele ale art. 75 şi ale art. 1352 din Codul Civil, şi a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata reclamantă Şgaverdea Laura a formulat întâmpinare în apel, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 1440/16.08.2017 pronunţata de Judecătoria Reşiţa, cu cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantă susţine că întreaga motivaţie a apelului este formată din alegaţii pur teoretice, din citarea unor texte de lege, enumerarea şi prezentarea jurisprudenţei CEDO şi a unor cauze analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a fi indicată încadrarea acestor argumente în situaţia de fapt din prezenta speţă sau fără ca aceste alegaţii să fie circumscrise în vreo modalitate situaţiei de fapt şi de drept din prezenta cauză.
Simpla prezentare a uno cauze soluţionate de CEDO, intitulată „apel” fără vreo critică clară, prin care pârâtul să arate în ce ar consta încălcarea de către instanţa de fond a normelor legale incidente în speţă, nu poate constitui o motivare de natură a învedera nelegalitatea hotărârii instanţei de fond.
Intimata reclamantă susţine că singura concluzie care se poate desprinde din alegaţiile pur teoretice ale apelantului o reprezintă faptul că acesta invocă, ca şi în faţa instanţei de fond , săvârşirea faptei în exercitarea normală a unei obligaţii legale de informare a publicului şi faptul că a preluat acest articol din presa centrală, însă, contrar susţinerilor apelantului, aceasta nu poate constitui o cauza exoneratoare de răspundere întrucât art. 1352 Cod civil exonerează făptuitorul de răspundere cu condiţia ca dreptul să nu fie exercitat abuziv, or un drept exercitat abuziv este transmis în acelaşi mod, adică abuziv.
Intimata reclamantă precizează că deşi presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică, aceasta nu trebuie să depăşească anumite limite, în special în ce priveşte respectarea reputaţiei şi drepturilor altora, datoria ei este să transmită informaţii într-un mod compatibil cu obligaţiile şi răspunderile care îi revin, iar art. 10 din Convenţie protejează nu numai substanţa ideilor sau informaţiilor exprimate, ci şi forma lor.
Intimata reclamantă susţine că din analiza articolului publicat de către redactorul sef Sergiu Taban reiese fără echivoc că acesta a utilizat insinuări fără o acoperire probatorie, care au avut drept scop denigrarea reclamantei Şgaverdea Laura, Utilizarea exprimărilor denigratoare şi defăimătoare la adresa reclamantei Şgaverdea Laura, respectiv a unui stil ironic şi batjocoritor, au prezentat-o în conştiinţa publică într-o lumină negativă, ca fiind o persoană nedemnă din punct de vedere moral şi profesional pentru funcţia pe care o deţine, aspect care in mod evident a adus atingere imaginii instituţiei al cărei manager este aceasta.
Din formularea articolului reiese că, în activitatea pe care reclamanta Şgaverdea Laura o desfăşoară, in calitatea sa de manager al Studioului Regional Radio Reşiţa, a încălcat si ar încălca in continuare prevederile legale, insinuându-se cititorilor ideea că în cadrul instituţiei pe care o conduce se produc o serie de ilegalităţi şi încălcări ale dispoziţiilor legale.
Mai mult decât atât cu scopul de a se crea o lipsă de respect în cadrul conştiinţei publice si a angajaţilor instituţiei pe care o conduce reclamanta, s-a încercat inducerea ideii că prin funcţia pe o deţine, îşi satisface orgoliul din bani publici şi că reclamanta Sgaverdea Laura face obiectul unui dosar penal.
Astfel, atingerea adusa intimatei-reclamante, prin afirmaţii neadevărate, afectează probitatea, buna-credinţă, corectitudinea morală şi spiritul de echitate şi dreptate de care fără dovadă în planul profesional şi al relaţiilor interumane, conducând la o dezaprobare morală din partea opiniei publice, a ascultătorilor Radio Reşiţa cat si al angajaţilor şt a persoanelor care se adresează instituţiei pe care o conduce. Pârâtul Sergiu Taban a urmărit distrugerea reputaţiei reclamantei Sgaverdea Laura şi conturarea în opinia publica a unei imagini negative a sa şi a instituţiei publice pe care aceasta o conduce.
De asemenea, susţinerile apelantului referitoare la faptul că nu ar fi publicat si alte articole cu aceeaşi tentă defăimătoare, sunt contrazise de materialul probator existent la dosarul cauzei, din care rezulta fără echivoc că reaua credinţa a paratului Taban Sergiu nu numai ca a depăşit limitele licitului ci a devenit şi o chestiune personala, subiectiva a acestuia în ceea ce o priveşte pe reclamanta Sgaverdea Laura. Dovada in acest sens este frecvenţa articolelor cu caracter insultător si denigrator scrise si publicate de parat in ziarul Reper 24 , respectiv in perioada noiembrie 2015- marlie 2016, acelaşi parat a publicat o serie de articole de natura a denigra persoana reclamantei.
De exemplu „ Echipa tehnică Radio Reşiţa , decimata de managerul Laura Sgaverdea in ultimii doi ani”, “Matracuca pleacă la Paris”, “Doi porumbei in oraşul iubirii” , “Jurnalistul de război de la Radio Reşiţa, Mario Balint, o atenţionează pe Laura Sgaverdea “, in luna martie 2016 fiind publicate nu mai puţin de 3 articole de acest gen ).
Astfel, instanţa de fond a făcut corect aplicabilitatea art. 1357 Cod civil, potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat Ia repararea acestuia.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale întemeiate pe disp. art. 1357 cod civil se pune în discuţie caracterul defăimător al afirmaţiilor publice efectuate, dacă aceste afirmaţii au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine al reclamantei, respectiv dacă acestea pot atrage răspunderea civilă delictuală a autorului sau se încadrează în limitele unor simple judecăţi de valoare, care se circumscriu libertăţii de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenţia Europeană.
Prin urmare, trebuie să se găsească un echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată, care cade sub incidenţa art. 8 din Convenţia Europeană, echilibru ce impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicarea în masă, cu rea-credinţă.
Intimata reclamantă mai arată că potrivit articolelor publicate şi probelor administrate prima instanţă în mod legal a constatat că afirmaţiile nu reprezintă judecăţi de valoare, ci situaţii factuale, având în vedere că s-a produs acuzarea unei persoane de fapte de natură a atrage răspunderea penală a persoanei vinovate. Toate aceste situaţii factuale nu au fost probate de către pârât. De asemenea, aceste afirmaţii sunt de natură a afecta onoarea, demnitatea şi reputaţia unei peroane care desfăşoară o activitate publică. Acestea, cu toate că vizează dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general, depăşesc cadrul libertăţii de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenţia Europeană datorită cuvintelor folosite, mesajul putând fi transmis publicului şi fără a apela la acestea.
Afirmaţiile directe pe care pârâtul le-a făcut în legătură cu persoana reclamantei, reprezintă o afirmaţie concretă, denigratoare, în legătură cu activitatea desfăşurată de către reclamantă şi depăşeşte limitele rezonabile ale exagerării, reprezentând o afirmaţie directă a unei fapte de şantaj, în condiţiile în care fiecare persoană este beneficiara dreptului efectiv la prezumarea nevinovăţiei sale.
După cum corect a reţinut şi instanţa de fond, afirmaţiile pârâtului depăşesc limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare, consacrat ca drept fundamental, reprezentând un exerciţiu abuziv, ilicit. Articolele respective nu reprezintă calificări sau judecăţi de valoare, admisibile în cadrul unei dispute publice, ci expresii insidioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea şi negativă. Folosirea unor asemenea cuvinte pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea ei, depăşeşte prin natura lor, limitele unei polemici publice, justificate de scopul – eventual legitim – al unei dezbateri legate de un anumit subiect, chiar interesant pentru publicul larg.
Expresiile folosite sunt de natură să afecteze reputaţia, onoarea, imaginea publică şi demnitatea persoanei vizate, fără a aduce publicului căruia i se comunicau, prin ele însele, vreo informaţie sau comunicare necesară şi utilă cu privire la subiectul discutat, fiind făcute cu scopul unic de a discredita reclamanta. Desigur, în dezbaterea unui subiect de interes, pot fi făcute şi aprecieri de natură negativă, însă acestea trebuie să aibă totuşi consistenţa unor judecăţi de valoare, chiar şi subiective, în vreme ce folosirea unui limbaj injurios, insultător, inconsistent, prin el însuşi, nu reprezintă o asemenea judecată de valoare şi nu are nici o justificare în economia discursului, constituindu-se exclusiv într-un comportament abuziv, denigrator.
Totodată, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale şi la publicarea hotărârii în ziarul Reper 24, ca reprezentând o satisfacţie echitabilă, acordată reclamantei pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către pârât.
Prejudiciul cauzat astfel derivă, în principal din natura drepturilor nepatrimoniale cărora pârâtul le-a adus atingere, în condiţiile conturării faptei ilicite de defăimare si discreditare prin invocarea unor acuzaţii lipsite de orice fundament real şi probator, prejudiciul cauzat raportându-se la distrugerea reputaţiei, privită în ansamblul său, cât şi la atingerea adusa onoarei, demnităţii si imaginii.
Transmiterea unor informaţii mincinoase si denigratoare modifică în mod negativ imaginea reclamantei Sgaverdea Laura în raport de ascultători, angajaţi si persoanele fizice si juridice cu care colaborează cât si imaginea instituţiei a cărei manager este aceasta .
Prejudiciul creat este cert, identificat prin raportare în principal la distrugerea imaginii, reputaţiei şi credibilităţii, elemente de bază pentru activitatea pe care o desfăşoară. Legătura de cauzalitate reiese din natura faptelor ilicite săvârşite de către pârât prin publicarea afirmaţiilor denigratoare şi decimatoare, prin acuzaţiile mincinoase susţinute fără a prezenta nici un element probatoriu şi fără a efectua minime diligente în aflarea adevărului şi respectarea obligaţiei de informare corectă a opiniei publice, exprimate într-o modalitate batjocoritoare şi ironică.
Prejudiciul moral produs prin articole de presă trebuie evaluat în contextul libertăţii presei şi al libertăţii de exprimare, garantate atât prin art. 30 alin. 1-5 din Constituţie, cât şi prin art. 10 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Intimata reclamantă precizează că a fost probat în faţa instanţei de fond că afirmaţiile pârâtului sunt unele nereale, că reclamanta Sgaverdea Laura nu face obiectul unui dosar penal iar cu privire la pavelele pentru care paratul susţine ca primarul Mihai Stepanescu a ajuns să fie condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare si despre care dl. Taban acuza ca ar fi ajuns şi în curtea „vilei managerului de la Radio Reşiţa” au fost depuse la dosarul cauzei o serie de documente contabile din care rezulta ca reclamanta Sgaverdea Laura a achiziţionat aceste pavele si ca nu exista nici o legătura cu aspectele prezentate in articolul scris de paraţi afirmaţiile fiind făcute in mod nereal, fără o minima verificare prealabila.
Cu privire la “ingineriile financiare, menite să hrănească orgoliul sau interesul personal din bani publici ” precizează că a fost probat de reclamantă că şi aceste afirmaţii sunt pure speculaţii neadevărate, calomnioase si cu caracter pur defăimător.
Astfel, este fără echivoc ca paratul, cu rea credinţa nu a verificat veridicitatea informaţiilor prezentate în articol, afirmaţiile din articol fiind pure vehiculări si corelaţii. Prin urmare, apreciem ca nu poate fi vorba de buna-credinţă a ziaristului care, anterior publicării articolului, putea verifica veridicitatea acestor afirmaţii. Or,in speţa paratul nu a depus nici un fel de diligentă necesară. în circumstanţele date, pentru a verifica autenticitatea afirmaţiilor.
Din conţinutul articolului de presă şi din probele dosarului reiese că paratul nu a dovedit buna-credinţă, în sensul că nu au rezultat fapte exacte şi informaţii fiabile şi precise obţinute în urma unor verificări cu respectarea eticii jurnalistice astfel încât să fie protejate de art. 10 al Convenţiei. Art. 10 din Convenţie nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariţia în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul.
In cauză sunt întrunite dispoziţiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond. Sub aspectul primei condiţii, cea a existenţei faptei ilicite, fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
In aprecierea caracterului ilicit al faptei se vor avea în vedere nu numai normele juridice dar şi normele de convieţuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale şi conturează însuşi conţinutul, limitele şi modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege. Existenţa faptei ilicite rezulta din afirmaţiile din articol, acestea având caracter ofensator la adresa reclamantei, lezându-i dreptul la demnitate fiind evidenta vinovăţia pârâtului, sub forma intenţiei directe, a prejudiciului cauzat şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat
în ceea ce priveşte lezarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, intimata reclamantă precizează că prejudiciul cauzat derivă , în primul rând, din natura drepturilor nepatrimoniale cărora pârâtul le-a adus atingere; în condiţiile conturării faptei ilicite de defăimare şi discreditare prin invocarea unor acuzaţii lipsite de orice fundament real şi probator, prejudiciul cauzal este evidenţiat tocmai de modalitatea de exprimare şi cuvintele utilizate, denigratoare; prejudiciul se raportează la distrugerea reputaţiei, privită în ansamblul său, cât si la atingerea adusă onoarei, demnităţii şi imaginii; încălcarea în mod flagrant a dreptului la demnitate şi propria imagine; afirmaţiile au ca efect direct prezentarea într-o manieră denigratoare, ceea ce conduce imediat la diminuarea încrederii în persoana reclamantei si in instituţia pe care o conduce din partea publicului, a angajaţilor ,a persoanelor cu care intra în contact, în ţară şi străinătate în derularea activităţii; transmiterea unor informaţi mincinoase şi denigratoare, deformate, negative, prin acuzaţii mincinoase; afectarea reputaţiei, atât în calitate de persoană fizică cât şi în calitate de manager al unei instituţii, afectarea grava a imaginii instituţiei, cu consecinţa prejudicierii credibilităţii acesteia, deoarece existenţa faptelor poate fi dovedită, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de probaţiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane faţă de un fapt.
Pe cale de consecinţa, având în vedere prejudiciul cauzat, importanţa valorilor lezate şi întinderea lor, instanţa de fond in mod just a dispus obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat reclamantei şi la publicarea hotărârii, ca o satisfacţie echitabilă, acordată reclamantei pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către pârât.
Prejudiciul creat este cert, identificat prin raportare în principal la distrugerea imaginii, reputaţiei şi credibilităţii, elemente de bază pentru activitatea pe care o desfăşoară. Legătura de cauzalitate reiese din natura faptelor ilicite săvârşite de către pârât prin publicarea afirmaţiilor denigratoare şi decimatoare, prin acuzaţiile mincinoase susţinute fără a prezenta nici un element probatoriu şi fără a efectua minime diligente în aflarea adevărului şi respectarea obligaţiei de informare corectă a opiniei publice, exprimate într-o modalitate batjocoritoare şi ironică.
Prejudiciul moral produs prin articole de presă trebuie evaluat în contextul libertăţii presei şi al libertăţii de exprimare, garantate atât prin art. 30 al. 1-5 din Constituţie, cât şi prin art. 10 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
în drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp. art. 471 al. 5 c.p.c, raportat la art. 1352, 1357, art. 58 al. 1, art. 72 al. 2, art. 73 c.civ., art. 26 din Constitţuia României, art. 8, 10 CEDO.
în temeiul art. 223 alin.3 , 411 alin. 1 pct. 2 si art.411 alin.2 C proc. civ., solicită judecarea cauzei şi în lipsă.
în răspunsul la întâmpinare formulat, apelantul pârât Taban Sergiu George_îşi menţine punctul de vedere, respectiv că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Apelantul pârât mai arată că acţiunea reclamantei este formulată în mod cu totul superficial, dacă în prima parte a acesteia se expune un articol publicat de ZIUA NEWS, prin redactor Ion Teleanu în care sunt menţionate toate aspectele arătate mai sus şi pe care reclamanta i le-a atribuit, în continuare aceasta îşi motivează în mod cert acţiunea prin “alegaţii pur teoretice , din citarea unor texte de lege , enumerarea si prezentarea jurisprudenţei CEDO şi a unor cauze analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, terminând cu un CV al reclamantei Sgaverdea Laura prin descrierea activităţii merituoase ale acesteia în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa.
Pentru a se putea stabili existenta unei fapte de natura celei menţionate de reclamante şi pentru a se putea stabili vreun prejudiciu instanţa are misiunea de a analiza pasajele puse sub lupă de către cele două reclamante şi de a constata dacă acestea, ca manifestare a libertăţii de expresie a unui jurnalist, aduc sau nu atingere drepturilor personalităţii invocate de cele două reclamante.
Referitor la pasajul “Se pare că pavele de tipul celor produse de către „sponsorul” Elis Pavaje ar fi ajuns şi în curtea vilei managerului de la Radio Reşiţa, o parte a lucrărilor de montaj fiind realizate de denunţătorul din acest dosar” , apelantul pârât susţine că acest articol a fost publicat după o verificare anterioară a realităţii celor menţionate, astfel în ceea ce priveşte denunţătorul, acesta a avut calitatea de martor în prezentul dosar arătând faptul că a avut cunoştinţă în mod direct de lucrările de pavare din curtea reclamantei Sgaverdea Laura ( martorul ARMAŞU VALENTIN)
Din conţinutul articolului nu rezultă că reclamanta de rang 1 face obiectul unei anchete penale, ci rezultă că ancheta demarată vizează între altele, pavelele pentru care fostul primar a fost anchetat şi condamnat în prima instanţă. Informaţia privind ancheta este verificată, fiind deja publicate mai multe articole de presă cu privire la anchetarea fostului primar. Informaţia privind sortimentul de pavaj a fost verificată şi probată chiar de către sursa sa de informare. Astfel că se poate reţine că există o bază factuală solidă pentru alegaţiile făcute în articol.
Aşadar, exprimarea folosită nu conţine expresii indecente, limbaj licenţios, exagerări, insinuări de natură să aducă atingere demnităţii reclamantei de rang 1, exercitându-şi dreptul la liberă exprimare cu bună-credinţă.
Apelantul pârât arată că după apariţia articolului reclamat, în data de 19.04.2016, în cadrul emisiunii „Ascultă” cum te-ascult”, de la postul regional Radio România Reşiţa, cu începere de la ora 17:15, reclamanta şi doi dintre realizatorii de emisiuni interactive de la postul amintit, au realizat atacuri fără precedent la adresa sa, numindu-1 în repetate rânduri, pe parcursul emisiunii, „lichea”, „prestator de servicii oneroase”, „şantajist”, „autorecomandat jurnalist, lipsit de această calitate”. Insinuarea şi atacul la persoană au fost făcute de către cele trei persoane angajate ale Studioului Regional Radio România Reşiţa, Sgaverdea Laura, Agache Dan şi Dragomir Sebastian, într-o emisiune interactivă transmisă în direct pe frecvenţa 105,6 Mhz de studioul Radio România Reşiţa la adresa autorului unui articol apărut pe suport on-line în acea zi, acuzat fără ca acesta să se poată apăra în vreun fel la postul teritorial public al Societăţii Române de Radiodifuziune – Radio România Reşiţa.
Arată că prin aceste emisiuni realizate la acest post public de radio s-a reacţionat în cazul pârâtului, ca de altfel şi a altor persoane, folosind postul regional Radio România Reşiţa în scop propriu, fiind folosit atacul la persoană fără argumentaţie, fapt ce merită consemnat şi poate fi probat prin emisiunile care se presupune că sunt înregistrate pe banda martor aflată în emisia postului de radio amintit.
De asemenea, au fost realizate o serie de rubrici şi articole pamfletare la adresa subsemnatului, intitulate „Vulpişorul” sau „Vulpişorul transformat”, în care este pusă la îndoială însăşi calitatea umană .
Prin urmare, un jurnalist care guvernează peste jurnalişti şi care manageriază jurnalişti ar trebuie să fie conştient, pe de o parte, de limitele libertăţii de exprimare şi de marja de toleranţă în cadrul acestei libertăţi, iar pe de altă parte, de maniera în care el însuşi sau cei aflaţi în subordinea sa îşi exercită libertatea de exprimare vizavi de un alt jurnalist.
în drept, răspunsul la întâmpinare este întemeiat pe disp. Art. 201 al. 2 c.p.c.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de apel invocate, instanţa reţine următoarele:
Prin publicarea articolului intitulat „Cuplul Ovidiu Miculescu -Laura Sgaverdea luat în vizor de presa centrală”, la data de 19.04.2016, pe site-ul www.reper24.ro, în care se folosesc afirmaţii denigratoare la adresa intimatei reclamante Sgaverdea Laura, apelantul pârât Taban Sergiu George a adus atingere onoarei şi demnităţii reclamantei.
Este adevărat că prima parte a articolului este preluat dintr-un alt articol apărut în presa centrală, însă la finalul articolului apelantul pârât afirmă că „ mai mult decât atât, se pare că între timp s-a demarat o acţiune amplă a organelor de cercetare ce vizează între altele celebrele pavele pentru care primarul Mihai Stepanescu a ajuns să fie condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare. Se pare că pavelele de tipul celor produse de către „sponsorul” Elis Pavaje ar fi ajuns şi în curtea vilei managerului de la Radio Reşiţa, o parte a lucrărilor de montaj fiind realizate de denunţătorul din acest dosar”.
Or, din probele administrate reiese că apelantul pârât nu a reuşit să demonstreze că aceste insinuări ar avea o acoperire probatorie.
La analizarea acestui demers jurnalistic, trebuie să se raportăm la instituţia răspunderii civile delictuale precum şi la Constituţia României, Codul Civil, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO.
Instanţa constată că prejudiciul moral produs prin articole de presă trebuie evaluat în contextul libertăţii presei şi al libertăţii de exprimare, garantate atât prin art. 30 alin. 1-5 din Constituţie, cât şi prin art. 10 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Potrivit acestor din urmă norme, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Al doilea aliniat al art. 10 din Convenţie circumstanţiază libertatea de exprimare, prevăzând că “exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea sau imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
In raport de aceste dispoziţii legale, se reţine că presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică. Chiar dacă nu trebuie să depăşească anumite limite, în special în ce priveşte respectarea reputaţiei şi drepturilor altora, datoria ei este să transmită informaţii-într-un mod compatibil cu obligaţiile şi răspunderile care îi revin, iar art. 10 din Convenţie protejează nu numai substanţa ideilor sau informaţiilor exprimate, ci şi forma lor.
Ziariştii nu se pot prevala, însă, de dreptul constituţional la libera exprimare, întrucât exerciţiul acestui drept nu poate fi discreţionar, ci este limitat de obligativitatea respectării altor drepturi fundamentale, ocrotite în egală măsură de legiuitor, în considerarea unor valori esenţiale, precum onoarea, reputaţia, intimitatea, aşa cum prevede chiar textul constituţional, în art. 30 alin. 6.
în ceea ce priveşte incidenţa art.30 alin.l din Constituţia României referitor la libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, instanţa reţine că aceasta reprezintă posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel, fiind una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti, o libertate de tradiţie, cunoscută fie sub această denumire, fie sub denumirile diferitelor aspecte ale sale, libertatea cuvântului sau libertatea presei.
Astfel, instanţa reţine în primul rând că articolul menţionat priveşte nu un drept subiectiv opozabil unei persoane fizice, ci un drept fundamental, o libertate, caracterizată prin exercitarea unei puteri de către subiect, ceea ce presupune din partea celorlalţi subiecţi numai o obligaţie negativă, respectiv să nu facă ceva care să implice exercitarea libertăţii.
Faţă de interpretarea efectuată, instanţa reţine că eventuala existenţă a faptei ilicite constând în atingerea onoarei şi reputaţiei reclamantei şi influenţarea negativa a percepţiei cetăţenilor, cu privire la comportamentul şi atitudinea reclamantei, va fi analizată exclusiv prin raportare la dispoziţiile art.58 Cod civil, privind dreptul la demnitate, demersul urmărind pe de o parte existenţa faptei ilicite, iar pe de altă parte, stabilirea dacă aceasta a fost de natură a aduce atingere demnităţii reclamantului.
Art.58 alin.l din Noul Cod civil prevede că orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Art.72 din Noul Cod civil prevede că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75, iar art.252 din Noul Cod civil, prevede că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează de asemenea integritatea morală a persoanei, ca parte a dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de art. 8, precum şi dreptul la reputaţie morală, care reprezintă o limită a dreptului la liberă exprimare.
Conţinutul dreptului la demnitate este dat de prevederile art.72 alin.2 Cod civil, prin referirea la cele două aspecte ale sale: onoarea şi reputaţia unei persoane.
Prin onoare se înţelege acel sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, dar şi despre modul în care ceilalţi o percep sub acest aspect, în timp ce reputaţia reprezintă expresia socială a aceluiaşi întreg, dobândită prin modul în care persoana este percepută în viaţa privată sau socială, ca urmare a comportamentului său.
Atingerile aduse onoarei sau reputaţiei unei persoane pot consta în adresarea de expresii jignitoare sau invective sau imputarea referitoare la săvârşirea unei fapte de natură să supună persoana desconsiderării sau oprobriului public. în doctrină s-a arătat că nu este necesar ca atingerile descrise să îmbrace forma unor infracţiuni, fiind suficient ca fapta săvârşită cu intenţia de a ofensa, dând naştere astfel unui delict civil.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art.30 alin.6 din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar potrivit art.57 din Constituţie, drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună- credinţă, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
Obligaţia corelativă dreptului subiectiv al reclamantei prevăzut şi apărat de art. 73 Cod civil, art. 26 din Constituţie şi art. 8 CEDO este o obligaţie generală, de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi şi o obligaţie de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă, vinovăţia există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral rezultând expres din însăşi săvârşirea faptei, prin vătămarea valorilor sociale fundamentale ocrotite de normele constituţionale şi internaţionale.
O concluzie, în acord cu practica CEDO este în sensul că proba faptei ilicite este suficientă pentru a se putea institui prezumţia judiciară simplă de existenţă a unui prejudiciu moral şi a legăturii de cauzalitatea între fapta ilicită şi prejudiciu ce are în vedere caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral.
Toate aceste norme juridice au fost încălcate prin fapta pârâtului de a scrie şi publica articolul denigrator, care a avut drept rezultat prejudicierea unor drepturi subiective ale reclamantei, aducându- i-se atingere onoarei şi demnităţii. Prin scrierea şi publicarea articolului defăimător, prejudiciul „de imagine” s-a produs şi constă în denigrarea persoanei intimatei reclamante.
In aceste condiţii instanţa apreciază că apelantul pârât a încălcat etica ziaristică stabilită prin Rezoluţia nr. 1003, adoptată în anul 1993 de către Adunarea Parlamentară a CE.
Potrivit art. 3 din această Rezoluţie, principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincţie clară între ştiri şi păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. Ştirile sunt informaţii, adică fapte şi date, în timp ce opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri sau judecăţi de valoare ale mijloacelor de informare în masă, editorilor sau ziariştilor.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează atât dreptul presei de a informa publicul, cât şi dreptul publicului de a fi informat într-un mod corect şi adecvat. Exercitarea dreptului la liberă exprimare de către jurnalişti presupune în egală măsură obligaţii şi responsabilităţi. în acest sens jurnaliştii sunt datori să acţioneze cu bună credinţă pentru furnizarea de informaţii în concordanţă cu etica jurnalistică.
Codul deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, impune ziaristului obligaţia de a da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, atrăgându-i atenţia că nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte şi că ştirea de presă rebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale, aşa cum se întâmplă în acest articol de presă.
în acelaşi sens, art. 21 din Rezoluţia nr.1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind etica jurnalistică, stipulează că ziaristica nu trebuie să denatureze informaţia adevărată, imparţială şi opiniile oneste, nici să le exploateze în scopul de a crea sau modela opinia publică, deoarece legitimarea se bazează pe respectul efectiv al dreptului fundamental al cetăţenilor la informaţie.
în acest sens, legitimitatea ziaristică investigativă depinde de corectitudinea opiniilor exprimate şi este incompatibilă cu campaniile ziaristice organizate pornind de la poziţii prestabilite.
Ziaristul poate da publicităţii informaţiile pe care le-a verificat de regulă din cel puţin două surse credibile, apect nedovedirt în prezenta cauză.
Apelantul pârât a publicat informaţii neverificate, dezinformând publicul, încălcând astfel regulile de etică jurnalistică.
Afirmaţiile apelantului pârât nu pot fi apreciate ca simple judecăţi de valoare, care ar permite recurgerea la o anumită doză de exagerare şi de provocare, ci reprezintă afirmaţii faptice, aspect care îi obligă pe autorii articolelor de presă să nu depăşească anumite limite, stabilite, între altele, inclusiv în vederea protecţiei dreptului la demnitate, onoare şi reputaţia persoanelor vizate.
In acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu, conform Hotărârii pronunţată în cauza Irlanda vs. Regatul Unit, că un tratament aplicat unei persoane este calificat drept „degradant” atunci când creează acesteia un sentiment de nelinişte şi de inferioritate, de natură a o umili şi a o înjosi. Pe de altă parte, conform art. 10 alin.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru Protecţia reputaţiei sau drepturilor altora.
Se impune a se reţine de asemenea că, în repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că afirmaţiile referitoare la fapte determinate, care sunt susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină, nesusţinute prin însăşi afirmaţiile persoanei lezate, nu se pot bucura de protecţia art. 10 din Convenţie (elocventă în acest sens este Hotărârea pronunţată în cauza Nilsen and Johnsen vs. Norvegia). Per a contrario, pentru a se bucura de protecţia art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, un ziarist are obligaţia efectuării unei verificări corespunzătoare înaintea redactării materialului de presă, a acţionării cu bună credinţă şi a respectării regulilor de etică jurnalistică, aşa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea pronunţată în cauza Gaudio vs.Italia.
Din cele evidenţiate mai sus reiese faptul că apelantul pârât a dat publicităţii informaţii neverificate, afirmaţiile sale depăşind limitele rezonabile ale unei informaţii veridice, echidistante şi oneste, fiind făcute fără o bază factuală minimă, cu depăşirea dozei de exagerare permise.
în aceste condiţii, instanţa apreciază că în cauză sunt întrunite condiţiile cumulative necesare antrenării răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită există şi constă în publicarea acestor informaţii cu caracter defăimător.
Prejudiciul moral a constat în atingerea adusă onoarei şi reputaţiei reclamantei, iar culpa pârâtului există, ea constând în publicarea acestor articole cu rea-credinţă fără o verificare corespunzătoare şi cu încălcarea regulilor de etică jurnalistică.
Prejudiciul moral, în mod evident există în speţă şi constă în atingerea adusă demnităţii, onoare reputaţiei reclamantei ,însă, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, dat fiind caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamantă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
In cuantificarea prejudiciului moral aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire tară justă cauză a celui care pretinde daunele, criteriul echităţii şi al satisfacţiei echitabile fiind garantat şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căruia cuantumul despăgubirilor trebuie să fie astfel stabilit, încât să aibă efecte compensatorii pentru cel păgubit, dar nu să constituie o „amendă” excesivă pentru autorul faptei ilicite.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor, Curtea reţine că nici sistemul legislativ în vigoare la data săvârşirii faptelor prejudiciabile susmenţionate şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, motiv pentru care este competenţa judecătorului de a decide în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze în privinţa reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ tocmai datorită dificultăţii cuantificăriii unui asemenea prejudiciu. Cu toate acestea se impune a fi respectat principiul proporţionalităţii prejudiciului cu despăgubirea acordată şi principiul echităţii. De altfel, şi în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.
Prin urmare, instanţa constată că intimata reclamantă a suferit un prejudiciu de imagine şi apreciază că pentru remedierea situaţiei create, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei, este suficient a obliga apelantul pârât să-i plătească intimatei reclamante suma de 500 lei, ca reparaţie, respectând cerinţa proporţionalităţii între fapta ilicită şi prejudiciul produs.
Faţă de aceste considerente, Tribunalul, în baza disp. art. 480 al. 2 c.p.c., va admite apelul formulat de apelantul pârât Taban Sergiu George, împotriva sentinţei civile nr. 1440/16.08.2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 1984/290/2016, în contradictoriu cu intimata reclamanta Sgaverdea Laura, intimata reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa şi cu intimatul pârât Ziarul Reper 24, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga apelantul pârât Taban Sergiu George să-i plătească intimatei reclamante Sgaverdea Laura suma de 500 lei cu titlu de daune morale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Nu va acorda cheltuieli de judecată intimatei reclamante, în condiţiile art. 453 c.p.c., având în vedere că apelul pârâtului a fost admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREŞTE
Admite apelul formulat de apelantul pârât Taban Sergiu George, CNP 1770323113706 cu domiciliul în Reşiţa, str. Rodnei, nr.4, sc. F, et. 1, ap.4, jud.Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 1440/16.08.2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 1984/290/2016, în contradictoriu cu intimata reclamanta Sgaverdea Laura, CNP 2710605113683, cu domiciliul în Reşiţa, str. Brădetului, nr.3, jud. Caraş-Severin, intimata reclamantă Societatea Română de Radiodifuziune -Studioul Regional Radio Reşiţa, având CIF 13590841 cu sediul în Reşiţa, str. Petru Maior, nr.71, jud. Caraş-Severin şi cu intimatul pârât Ziarul Reper 24, cu sediul în Reşiţa, str. Ştefan cel Mare, bl.2, sc.l, ap.4, jud.Caraş-Severin, pe care o va schimba în parte, în sensul că:
Obligă apelantul pârât Taban Sergiu George să-i plătească intimatei reclamante Sgaverdea Laura suma de 500 lei cu titlu de daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.05.2018.
PREŞEDINTE, BEG SIMONA – JUDECĂTOR ROTARIU LOREDANA – Cu opinie separată JUDECĂTOR MONICA MATUSCHKA în sensul că:
Pentru
MARIN LAURA
Semnează Grefier Şef Secţie I Civilă, CIOBANU SPERANŢA DIANA
OPINIA SEPARATĂ :
Libertatea de exprimare este un drept fundamental al individului, cu o aplicaţie specifică în domeniul mass media, ocrotit ca atare de Curtea Europeană de la Strasbourg din a cărei jurisprudenţă constantă reiese importanţa deosebită a libertăţii presei în orice societate democratică. Această libertate nu este însă una absolută, ea implicând unele restricţii generate de necesitatea protecţiei altor valori fundamentale, cum ar fi dreptul la reputaţie, demnitatea şi onoarea persoanei. Protejarea acestora nu trebuie să fie efectuată prin folosirea unor mijloace cu caracter disuasiv asupra activităţii jurnaliştilor, fiind necesar a fi găsit acel echilibru prin care să se garanteze atât libertatea de exprimare cât şi dreptul la ocrotirea vieţii private a fiecăruia dintre noi.
Conform art. 10 din Convenţie, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Aceste dispoziţii legale stabilesc libertatea de a primi sau comunica informaţii, respectiv libertatea oricărei persoane de a difuza în mod liber dar şi de a primi informaţii, de care ar trebui să se bucure orice cetăţean, însă sub rezerva limitelor prevăzute de acest articol, această libertate de comunicare a informaţiilor trebuie să poată fi exercitată în mod liber, şi, mai cu seamă în ceea ce priveşte presa, ea nu poate fi supusă nici unei forme de cenzură.
Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, Integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Cel dintâi aspect de verificat este ingerinţa, care trebuie să fie prevăzută de lege, noţiune înţeleasă de Curte într-un sens larg, material şi nu formal, fiind astfel incluse, pe lângă legile adoptate de parlamentele naţionale, şi textele de nivel infralegislativ, dar şi dreptul nescris, jurisprudenţă. Legea trebuie să fie accesibilă, adică să permită cetăţeanului de rând să cunoască incidenţa normelor juridice aplicabile la o situaţie dată, şi de asemenea, trebuie să prezinte un caracter de previzibilitate, adică să permită destinatarului să-şi regleze conduita în funcţie de ea.
Pentru ca o ingerinţă să fie proporţională cu scopul urmărit, se are în vedere, în primul rând, natura şi gravitatea sancţiunii aplicate, contextul în care s-au produs faptele şi interesul public vizat. Curtea Europeană a stabilit şi elementele care conturează contextul producerii faptei şi de care se va ţine seama, precum : calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte expresii, canalul de comunicare prin care a fost difuzat mesajul şi impactul acestuia, locul unde a fost ţinut discursul
Astfel, în argumentarea soluţiei stabilite, prin raportare la cele consemnate, constat că se impunea a se verifica un alt element esenţial, respectiv calitatea şi buna credinţă a apelantului pârât; dacă autorul afirmaţilor a cunoscut sau nu lipsa lor de adevăr, dacă a depus suficiente eforturi pentru a verifica acest caracter al lor, urmând a se avea în vedere, de asemenea, şi scopul cu care informaţiile au fost răspândite ( dacă a urmărit să informeze opinia publică iar în cadrul acestui procedeu unele informaţii au lezat reputaţia altei persoane, exercitându-şi profesia cu respectarea eticii şi deontologiei specifice, sau, din contră, a avut drept obiectiv principal distrugerea bunei reputaţii a unei persoane, într-un mod gratuit şi lipsit de scrupule ).
în examinarea articolului care face obiectul prezentei cauze, se observă că lipseşte reaua- credinţă a apelantului pârât, scopul urmărit fiind doar de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes general; articolul făcând referire la activitatea publică a reclamantei intimate, la viaţa sa profesională, fiind preluat dintr-o publicaţie centrală care îl difuzare cu o zi înainte de a apărea în cotidianul on-line Reper 24.
Nu s-a dovedit aspectul privitor la purtarea unei campanii denigratoare împotriva reclamantei intimate, având drept obiectiv distrugerea, într-un mod gratuit şi lipsit de scrupule, a bunei reputaţii a acesteia, astfel cum motivează reclamanta intimată.
Prima parte a articolului este preluat dintr-un alt articol apărut în presa centrală, iar la finalul articolului apelantul pârât afirmă că „ mai mult decât atât, se pare că între timp s-a demarat o acţiune amplă a organelor de cercetare ce vizează între altele celebrele pavele pentru care primarul Mihai Stepanescu a ajuns să fie condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare. Se pare că pavelele de tipul celor produse de către „sponsorul” Elis Pavaje ar fi ajuns şi în curtea vilei managerului de la Radio Reşiţa, o parte a lucrărilor de montaj fiind realizate de denunţătorul din acest dosar”.
Consemnările apelantului pârât fac referire la o „aparenţă” a unei stări de fapt, care nu poate fi percepută, din punctul meu de vedere, ca fiind incriminatorie sau denigratoare; ci doar ca o informaţie de interes public, general transmisă prin intermediul presei.
Curtea a acordat întotdeauna o protecţie deosebită libertăţii presei, în cauza Lingens c. Autristriei, precizând expres rolul său, astfel: « Dacă presa nu trebuie să depăşească limitele prevăzute în special pentru protejarea reputaţiei altora, ei îi incumbă obligaţia de a comunica informaţii şi idei asupra problemelor dezbătute în arena politică, precum şi cele care privesc alte sectoare de interes public. La funcţia sa, care constă în a difuza, se adaugă dreptul pentru public de a le primi. »
Faţă de cele consemnate, apreciez că nu se impune sancţionarea atitudinii apelantului pârât prin obligarea la plata unor despăgubiri, aşa cum solicită reclamanta intimată, întrucât nu se poate reţine nici existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, acesta din urmă nefiind dovedit pe parcursul procesului civil, astfel că nu este îndeplinită nici această condiţie a răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste motive, apreciez că hotărârea instanţei de fond nu este legală şi temeinică, drept pentru care va admite apelul formulat de apelantul pârât Taban Sergiu împotriva sentinţei civile nr. 1440/2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în contradictoriu cu intimata reclamanta Sgaverdea Laura, cu intimata reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reşiţa şi cu intimatul pârât Ziarul Reper 24.
In consecinţă, va schimba în tot hotărârea instanţe de fond. Şi va dispune respingerea acţiunii reclamantei Sgaverdea Laura în contradictoriu cu pârâtul Taban Sergiu.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru
PREŞEDINTE GREFIER
MATUSCHKA MONICA MARIN LAURA
Semnează Grefier Şef Secţie I Civilă,
CIOBANU SPERANŢA DIANA
Red/MM/Tehnored/ML/26.06.2018, Ex. 6