Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidaturile a şase partide şi cea a independentului Mircea Diaconu
Biroul Electoral Central a avut la dispoziţie 10 zile să analizeze candidaturile depuse până în 26 martie pentru alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai. În timp ce marile partide au primit aviz favorabil, există şi candidaţi care au fost respinşi din cursa pentru un fotoliu în Parlamentul European.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM, atât cele depuse de Corneliu Vadim Tudor, cât şi cele depuse de Gheorghe Funar, a anunţat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral, Marian Muhuleţ, citat de Mediafax.
Alte formaţiuni care nu au primit aprobarea BEC sunt Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptătii Sociale.
Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă şi candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.
În schimb, Biroul Electoral Central a admis, miercuri, listele de candidaţi ale alianţei PSD-UNPR-PC şi partidelor PNL, PDL, PMP, UDMR, PP-DD, Forţa Civică şi PNŢCD.
În cazul PNŢCD a fost adoptată o decizie de admitere parţială a candidaturilor. Scoasă de pe listă a fost Maria Stavrositu, care nu a depus în dosarul de candidatură declaraţia de colaborare sau nu cu fosta Securitate.
Sursa: Mediafax

Nu se poate.Pe ce criterii a respins …….pe cei care ia respins.