La fel ca la conferinţa de presă pe care a susţinut-o în debutul minireturului Ligii a II-a, antrenorul principal al lui FC Caransebeş, Alin Artimon, a venit la întâlnirea cu ziariştii de joi, 2 aprilie, însoţit de cei trei căpitani ai săi – Gheorghe Goşa, Ciprian Dinu şi Andrei Artean.
„Am parcurs o parte din drumul către realizarea obiectivului şi acum, după terminarea campionatului, şi în special după acest miniretur, putem să ne declarăm mulţumiţi, ne-am descurcat binişor, realizând 14 puncte din maximum de 18. Ce trebuie să conştientizăm e că deşi am refăcut un handicap de 5 şi de 4 puncte faţă de cei care erau înaintea noastră la start, iar acum ne aflăm într-o poziţie în care avem un avans de 7 puncte şi de 4 puncte faţă de aceleaşi contracandidate, n-am realizat nimic. Am realizat doar o mutare a centrului de presiune în altă parte.
Nu se mai află asupra noastră, dar obiectivul nostru nu e realizat. În aceste condiţii, trebuie să ne gândim că pornim de la zero, împreună cu cele trei echipe cu care ne aflăm în play-out, iar la sfârşit noi trebuie să fim cei care adunăm cele mai multe puncte. Acesta este obiectivul nostru, pe lângă cel obligatoriu, al salvării de la retrogradare. Îi felicit pe jucători, deşi nu prea obişnuiesc să fac asta, pentru ceea ce au realizat până acum, pentru punctele pe care le-au făcut, merită felicitările pentru că ei sunt principalii artizani, şi împreună să reuşim să ne atingem obiectivul final.
Repet: nu ne-am realizat obiectivul, chiar dacă în momentul de faţă suntem, posibil, una dintre echipele care surprinde prin numărul de puncte, şi sper că nu doar prin asta, ci şi prin joc şi prin atitudine.
Trebuie să ne păstrăm luciditatea, maturitatea, să ne cunoaştem interesul şi să nu ne entuziasmăm când încă nu e nevoie. Suntem abia la jumătatea drumului, am parcurs şase jocuri, mai sunt altele şase la fel de importante sau chiar mai importante decât cele pe care le-am disputat.
Am încredere în jucătorii mei, şi sper ca după ultimul meci din play-out sau poate şi mai repede, să vă pot spune că ne-am realizat obiectivul, că am reuşit să facem ceea ce am promis şi, pe lângă asta, să putem mulţumi investitorul, pe domnul primar, şi pe cei care vin în număr mare la jocurile noastre… Concluzionez: luciditate, maturitate şi atingerea obiectivului!”, a spus Alin Artimon.
Întrebat dacă pentru meciul de sâmbătă cu Şoimii Pâncota, sunt probleme de lot, „principalul” lui FC Caransebeş a declarat că nu obişnuieşte să se plângă şi să facă valuri în această privinţă, dar a recunoscut că există probleme grave de sănătate pentru unii jucători. Astfel, Negoescu se va opera probabil în cursul săptămânii viitoare, acesta suferind de ruptură de ligament încrucişate.
De asemenea, Precup este ieşit din circuit din cauza unei rupturi parţiale a ligamentului la gleznă, ambele accidentări produse în meciul cu Râmnicu Vâlcea pe teren propriu. Probleme medicale mai are şi Ionuţ Stancu, dar el s-a antrenat aproape la nivel maximal miercuri, iar Manea are o contractură musculară survenită în urma unui antrenament de mai mare intensitate. „Pe termen lung am pierdut, în aparenţă, doi jucători”, a adăugat Artimon.
„Începe o nouă etapă a returului, ca să spun aşa, mă refer la play-out, şase meciuri pe care trebuie să le tratăm la fel cum le-am tratat şi pe acelea din cele şase etape ale minireturului. Sperăm să avem aceeaşi exprimare, dacă nu chiar mai bună, şi să ne impunem jocul pe care l-am prestat până acum şi pe care sper, încă o dată, să-l atingem şi de-acum înainte”, a declarat Ciprian Dinu.
„În momentul de faţă s-a încheiat o serie de şase jocuri în care ne-am ştiut obiectivul, dar obiectivul final nu l-am realizat. Cel mai important este meciul de sâmbătă, pe care sper să-l câştigăm, şi să continuăm seria de victorii, dacă se poate fără înfrângere până la finalul campionatului”, a spus şi căpitanul din teren al gugulanilor, Gheorghe Goşa.
„Suntem conştienţi că încă n-am realizat obiectivul şi nu ne-am salvat încă de la retrogradare. Sperăm că în cele şase meciuri care urmează să obţinem cât mai multe puncte, să lăsăm contracandidatele în urmă, şi promitem că, chiar dacă nu vom avea tot timpul realizări, vom da sută la sută din ce putem pe teren”, a spus şi tânărul Andrei Artean.
Cosmin VLAD
