Disputele legate de aprobarea bugetului la Moldova Nouă continuă. Reprezentanții PNL Moldova Nouă cer organizarea unei ședințe de îndată a Consiliului Local pentru ziua de luni, 16 martie, ședință în cadrul căreia să se găsească o soluție pentru problema bugetului, respins deja de trei ori de consilierii locali.
Conducerea PNL Moldova Nouă, declară, prin intermediul unui comunicat de presă, că membrii PNL vor vota bugetul, dar doar în condițiile în care acesta va respecta toate prevederile legale. „În primul rând, Matei Lupu trebuie să înțeleagă că legea nu poate fi negociată. Legea trebuie respectată. Ca atare proiectul de buget trebuie întocmit conform legilor în vigoare. Materialul prezentat consilierilor locali trebuie să conțină pe lângă sinteza proiectului de buget și documentația aferentă, care din păcate a lipsit. Votul cosilierilor trebuie să fie bazat pe informații scrise și prezentate, nu pe presupuneri”, se precizează în comunicatul de presă semnat de președintele PNL Moldova Nouă, Adrian.
În plus, Torma îl acuză pe edilul Matei Lupu de incompetență, după ce acesta anunța în urmă cu câteva zile că va apela la intervenția președintelui Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde și că este dispus să îi lase pe liberali să întocmească bugetul: „Dacă domnul primar nu știe să întocmească bugetul și este dispus să îl lase pe președintele PNL Moldova Noua să îl întocmească, așa cum declara în presa, noi îi recomandăm atunci să își prezinte DEMISIA. Doar nu dorește să fie de decor”.
Adrian Torma mai precizează, că reprezentanții PNL Moldova Nouă sunt dispuși să voteze bugetul pe anul 2015, cu condiția ca acesta: să respecte legea, prin prezentarea tuturor documentelor și să includă amendamentele PNL. În plus, peneliștii cer să se dovedească, prin documente oficiale, că vor fi virate către cadrele didactice, nu doar drepturile salariale aferente lunii februarie ci și drepturile câștigate în instanță, aferente anilor 2010-2011.
Karina TINCUL
