Calea ferată care face cu brio concurență celor mai impresionante obiective din lume a fost aruncată în ultimii ani dintr-o parte în alta. După ce a fost amenințată cu desființarea, și a primit fel de fel de promisiuni deșarte, Comisia Europeană pune piciorul în prag. Semmeringul Bănățean nu va fi desființat, ba mai mult, este un candidat excelent pentru lista UNESCO.
Zilele trecute o echipă din partea Comisiei Europene s-a prezentat în Caraș-Severin pentru a analiza în teren situația cu care se confruntă impresionantul Semering Bănățean. Oficialii de la Bruxelles au oferit chiar certitudini în ceea ce privește șansele obiectivului cărășean de a fi inclus în patrimoniul UNESCO.
Pe lângă această variantă însă, autoritățile județene iau serios în calcul și alte modalități prin care Semmeringul să se bucure de fonduri pentru reabilitare, de interes și de protecție. Una dintre aceastea ar fi formarea unei asociații ale acestor obiective de pe toată raza Europei, dar și obținerea de fonduri directe de la Comisia Europeană, pentru reabilitarea și întreținerea căii ferate.
„Concluzia a fost că se merită să facem demersurile necesare pentru înscrierea Semmeringului pe lista UNESCO. Am fost asigurați că la prima vedere, Semeringul Bănățean îndeplinește deja cel puțin trei condiții din cele zece impuse pentru a se afla pe această listă. Pe lângă ideea de a ajunge pe lista UNESCO, rămâne în picioare și varianta de a crea o asociație a obiectivelor de acest fel existente în Europa în momentul de față. Dacă am reuși acest lucru, automat am primi finanțare pentru întreținerea acestui obiectiv și va ieși de tot din discuție varianta închiderii”, explică Marian Apostol, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița.
Autoritățile județene ne asigură că Semmeringul Bănățean a scăpat de orice amenințare în ceea ce privește desființarea acestuia. Mai mult, pe lângă punerea în mișcare a planurilor stabilite cu Comisia Europeană, Consiliul Județean, împreună cu autoritățile locale din Anina și Oravița, vor căuta o variantă pentru obținerea unor fonduri de promovare turistică a zonei.
„Proprietarul acestei căi ferate este statul, ea aparține de CFR. Consiliul Județean Caraș-Severin nu are niciun statut, niciun titlu de proprietar. În acest moment nu există pericolul ca această cale ferată să fie închisă. Costurile anuale de întreținere și funcționare a acestei căi ferate ating 700.000 de euro, buget care vine de la CFR. Noi vrem ca, pe de o parte să o includem în patrimoniul UNESCO, dar încercă să obținem și o finanțare directă de la Comisia Europeană pentru reabilitarea ei. De asemenea, aș vrea ca împreună cu primăriile din Anina și Oravița, să găsim o variantă de a atrage fonduri pentru o promovare turistică a zonei. Toate aceste demersuri vor fi făcute în paralel”, a menționat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Alexandra JURCA
