
De un eveniment nefericit a avut parte un şofer de camion aseară, la intrarea în Berzovia.
Autovehiculul pe care cetăţeanul din Berzovia îl conducea în direcţia Gherteniş – Reşiţa, încărcat cu pietriş, nu a mai reuşit să urce panta la intrarea în comuna Berzovia şi a luat-o la vale, întorcând de-a latul şi remorca acestuia.
Sensul de mers spre Reşiţa a fost blocat iar un autoturism aflat în spatele camionului a fost lovit uşor de masivul vehicul, fără ca vreo persoană să fie rănită în urma incidentului.
Şoferul camionului ne-a declarat că la urcarea în pantă, a greşit treapta de viteză iar maşina a luat-o la vale, acesta nereuşind să facă nicio manevră care să împiedice întreaga desfăşurare de lucruri. Acelaşi Stan păţitul spune că la baza acestui transport se află o faptă bună, el încercând să aducă cu propriul camion (ce-i drept unul extrem de ruginit) pietriş pentru a rezolva o bucată de drum luată recent de apele care au inundat recent zona. Întrebat dacă autorităţile locale nu au putut să îl ajute în vreun fel, acesta a răspuns că nu a aşteptat reacţia primăriei din localitate şi nici a Apelor Române.
Sergiu TABAN