Ceremonial de Ziua Drapelului în Parcul Tricolorului

d1

Autorităţile publice judeţene şi locale au participat astăzi, în Parcul Tricolorului, la evenimentul care a marcat Ziua Naţională a Drapelului, sărbătorită în fiecare an în data de 26 iunie.

Ceremonia de înălţare a Drapelului Naţional a fost deschisă de prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu. După ce a salutat drapelul de luptă, reprezentantul Guvernului în teritoriu a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. „Alături de stema şi de imnul României, Drapelul Naţional trebuie preţuit, fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale noastre. Generaţii întregi s-au jertfit pentru apărarea acestui simbol, care semnifică unitatea poporului român, iubirea de patrie, egalitatea între cetăţeni, credinţa în Dumnezeu şi mândria de a fi români. Românii au avut cu ei în permanenţă tricolorul, atât la luptă, cât şi la sărbătoare. Astăzi, când sărbătorim Ziua Drapelului Naţional şi trăim vremuri complicate, în plin proces de globalizare şi mondializare, trebuie să păstrăm cu şi mai mult respect elementele şi simbolurile naţionale, printre care, la loc de cinste, este Drapelul Naţional, Tricolorul Românesc. La mulţi ani tuturor, astăzi cu ocazia Zilei Drapelului Naţional!”, a spus Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului.

Garda purtătoare a drapelului, formată din cinci militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a înălţat tricolorul pe catarg, iar la final, a urmat defilarea celor trei plutoane ale Jandarmeriei, pompierilor şi Poliţiei Locale Reşiţa.

Drapelul Național — albastru, galben, roșu — a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească 26 iunie 1848, având deviza ”Dreptate — Frăție” înscrisă pe el. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Diana RADU

d2

d3

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei