Municipiul Reşiţa se poate mândri cu o gară europeană

01

Moment special pentru reșițeni – au fost recepționate lucrările de modernizare a stației CFR Reșița Sud. Aproximativ 3,5 milioane de euro, bani europeni dar și proveniți din fonduri guvernamentale au fost investiți în reabilitarea clădirii, realizarea de peroane moderne, schimbarea liniilor, amenajarea a aproximativ 20 de locuri de parcare. 

La ceremonia de tăiere a panglicii au fost prezenți directorul Regionalei de Căi Ferate Timișoara, Alexandru Ion Simu, primarul municipiului Reșița, Mihai Stepanescu, prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, parlamentarul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, vice-primarul Reșiței Ioan Crina, protopopul Reșiței, Petru Berbentia, dar și cetățeni dornici să participe la acest moment important pentru comunitatea reșițeană.

”Este o gară cu care ne putem mândri”, a declarat directorul Regionalei de Căi Ferate Timișoara, Alexandru Ion Simu, adăugând că nici chiar Timișoara, care este cel mai important nod de cale ferată din zonă nu are o asemenea gară, dar că important este ca lucrările realizate aici să fie păstrate.

Chiar dacă nu este un nod feroviar important, Reșița Sud reprezintă gara de suflet a reșițenilor a afirmat deputatul Ion Mocioalcă, iar prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu s-a arătat încântat de faptul că această inaugurare are loc într-o zi în care se aniversează unul din cele mai importante simboluri ale poporului român și anume drapelul național.

La rândul său primarul Mihai Stepanescu a ținut să precizeze că inaugurarea gării reprezintă un moment unic pentru reșițeni și și-a exprimat dorința ca pe viitor acerastă gară să deservească nu doar transportul interurban ci și pe cel local.

Totuși reșițenii mai au de așteptat până când trenurile vor circula până la gara Reșița Sud, deoarece mai trebuie realizată partea de electrificare, care conform estimărilor va fi gata în cel mult 60 de zile. Deci, cel mai probabil de la 1 septembrie trenurile de călători de pe relația Caransebeș vor ajunge din nou în această gară, iar Reșița Sud va redeveni capăt de linie.

Karina TINCUL

20

02

03

04

05

06

07

08

09

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. Rusalin Lupascu

    Am auzit zvonul ca, dupa ce va fi gata si partea de electrificare (60 zile + prelungiri) si a lucrărilor de reparatii ale modernizărilor deja efectuate, de bani mărunti, o sa înceapă sa vina la Resita si trenuri importante, precum: intercity-ul Vasiova-Resita Sud, rapidul Dudestii Vechi-Resita Sud, personalul Vermes-Resita Sud, acceleratul Soceni-Resita Sud, trenul personal Cornutel-Resita Sud, trenul rapid Băile Herculane-Resita Sud, precum si trenuri de mare viteza pe rutele Petrosani-Resita, Vânju Mare-Resita Sud, Dăbuleni-Resita Sud si chiar Dorohoi-Resita Sud. O parte din aceste trenuri vor sta la dispozitia muncitorilor care vor avea de lucru in Resita, conform planurilor mărete ale mai marilor locali si judeteni de a infiinta in viitorul cit mai apropiat la Resita zeci de fabrici si uzine, ce vor readuce Resita in topul oraselor puternic industrializate din Romania. Insa, cea mai mare parte dintre trenurile care vor poposi ca mai altădat in gara noastra mica, vor purta cu ele inspre Resita rosii, castraveti, lubenita, oua, lapte, brinza, toate proaspete si bio pt ca noi resitenii sa ducem un trai sănătos.
    Noroc cu gara asta mica!!!

    1. nicubibicu

      Mi-a placut scurta descriere a listei intercity-urilor si transcountry-urilor ce vor survola gara Resita-sud.Adevarat graiesti matale….avem gara noua…dar murim de lipsa de locuri d emunca promise la fiecare mandat de mai “marii” magari alesi in fruncea municipiului.
      Aaaapropo!Orae cand va fi si Barzava navigabila?sau aeroport pe Dealul golului?…..:))))))))

  2. Cecilia

    In satucul cat o gara. Unde e atat de europeana ? La subteran ce se afla ? Restaurante , magazine, alte linii de trafic feroviar ? Noroc ca nu au facut o gara mai lunga – nu ca ar fi trebuit pentru niste garnituri compuse din multe vagoane (de unde atata cautare ?) sa incapa garnituri serioase, ca la asa capat de linie si in asa satuc, ar fi cazut de pe Glob. Ti se poate intampla si daca mergi pe picioare si nu esti atent pe unde calci. Cazi in hau, ca in haos suntem demulta vreme. La asa oras mergea si o drezina sau mocanita. Iar au taiat panglica o companie, la aeroport erau 6, deh, pista mai mare. La inaugurarea bancilor din parc cred ca ar fi trebuit sa fie omul si banca si… foarfeca. Ce de oameni – foarfeci avem – parca vor sa se inmulteasca. Calatorii placute, atentie la Glob, ramaneti pe el!

  3. Alex

    Cand nu se face nimic nu-i bine , cand se face cate ceva iar nu-i bine , fiti mai pozitivi in gandire altfel nu avem nici o sansa !

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei