Cu gazul nu e de joacă! 50 de explozii şi şase decese în ultimii doi ani din cauza neglijenţei

explozii

Improvizaţiile, folosirea incorectă a aparatelor sau deteriorarea acestora sunt principalele cauze ale exploziilor. 50 de astfel de incidente au avut loc în ultimii doi ani la nivel naţional, dintre care două la Reşiţa.

Locatarii blocurilor de pe aleile Gugu şi Vlădeasa au trăit momente de groază când casele le-au fost spulberate de cele două deflagraţii produse în 2012 şi 2013. În timp ce o persoană şi-a piedut viaţa şi şase au fost rănite, alte câteva zeci au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele până la reabilitarea acestora, un proces care s-a derulat greoi şi pe bani mulţi.

Reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie trag un semnal de alarmă vizavi de astfel de fenomene, devenite tot mai frecvente în ultimii doi ani.

“Dat fiind riscul major de producere a unor explozii sau incendii din cauza manevrării necorespunzătoare a aparatelor alimentate cu gaze naturale, în special maşini de gătit de tip aragaz sau sobe, consumatorii trebuie să fie atenţi la modul de aprindere a arzătoarelor, astfel încât să nu genereze acumulări de gaze. Dacă manevrarea acestora se face în mod corect şi cu atenţie, nu se întâmplă astfel de accidente“, a declarat Teona Oltean, Director General Adjunct E.ON Gaz Distribuţie.

Respectarea instrucţiunilor de utilizare a gazelor naturale, precum şi apelarea la specialişti în cazul modificărilor la instalaţiile interioare sunt condiţii necesare pentru a elimina posibilitatea de producere a unor evenimente grave. Cei care recurg la improvizaţii trebuie să înţeleagă că-şi riscă nu doar propria viaţă, ci şi pe cea a membrilor familiei şi a vecinilor.

„Este important de reţinut faptul că instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale se pot degrada în timp, rezultând îmbinări slăbite, robineţi care nu mai prezintă o etanşeitate completă, fisuri etc. – iar acestea pot duce la acumulări de gaze. De aceea, este absolut necesară efectuarea verificărilor şi reviziilor periodice la instalaţiile de gaz. Potrivit prevederilor legale, verificarea se efectuează obligatoriu o dată la doi ani, iar revizia o dată la zece ani de către firme specializate în domeniu, responsabilitatea pentru efectuarea acestora revenind consumatorilor”, mai spun reprezentanţii E.ON.

Informaţii privind societăţile autorizate să efectueze verificări periodice ale centralelor termice şi ale altor aparate alimentate cu gaze naturale se pot obţine accesând website-ul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipienţilor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (www.iscir.ro).

Dacă simţiţi miros de gaz într-un imobil sau pe stradă, apelaţi de urgenţă dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie la numerele de telefon 0265 200 928 sau 0800 800 928.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei