Aproximativ 4 milioane de lei vor fi investiți în realizarea strategiei de dezvoltare a Reșiței, un proiect derulat pe fonduri europene de administrația locală, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Primii pași pentru punerea la punct a strategiei de dezvoltare a municipiului Reșița-orizont 2030 au fost făcuți recent de către experți din cadrul universității clujene, urmând ca după elaborare, aceasta să fie pusă în consultare publică.
„Acest tip de strategie trebuie să demonstreze existența unei viziuni strategice a comunității, dar și oportunitatea, prioritatea și complementaritatea proiectelor de dezvoltare pe care le conține, pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare armonioasă a comunității în perioada următoare de programare.
Pentru maximizarea șanselor de accesare a fondurilor europene nerambursabile, obiectivele strategiei trebuie sa fie în linie cu obiectivele declarate ale Uniunii, așa cum sunt ele prezentate pentru orizontul de timp 2030, dar și cu obiectivele stipulate în cadrul documentelor programatice de la nivel național și regional, în vederea atingerii indicatorilor de program stabiliți”, precizează reprezentanții Primăriei Reșița.
Prima etapă în elaborarea strategiei constă în realizarea analizei preliminare de către experții din cadrul Universității Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În cadrul acestei etape s-au desfăşurat cinci grupuri de lucru la care au fost invitați să participe reprezentanți ai mediului public, privat, societate civilă din municipiul Reşiţa.
Cele 5 grupuri de lucru au fost:
- Dezvoltare economică locală -Turism
- Capacitate administrativă (Guvernare, E-guvernare, dezvoltare metropolitană, reziliență comunitară)
- Social-Sănătate
- Dezvoltare urbană și comunitară (urbanism, mobilitate, mediu) 5. Educație-Tineret-Cultură
După elaborare, strategia Reşiţa Orizont 2030 va fi pusă în consultare publică şi ulterior supusă spre aprobare în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Reșița.
Termenul de finalizare al proiectului este 18 mai 2022.
Karina TINCUL

Acu incepe sa iasa la iveala smecheria Asta era cauza adevarata a fuziunii facultatii Eftimie Murgu cu Babes Bolyai .Au venit aici ca sa colecteze banii veniti de la UE. Sa fie o coincidenta si prietenia dintre primaria Resita si cea din Cluj ? Nu prea vede presa ce trebuie sa vada.
Pot astia sa faca planuri cat vor ei!Pacat ca primesc bani de la UE,degeaba!Daca citeau perspectivele dezvoltarii umane in Romania stiau ca va fi cald ca la Miami Beach(gata cu schiul si zapada),Dobrogea si Oltenia se desertifica,populatia activa va scadea dramatic iar tramvaiul va circula cu pensionari.Unii vor fi mai bogati iar altii vor pleca in continuare din orasul unde nu se intampla nimic.A,ba da,cresc taxele si impozitele.
Dezoltare economica- TURISM
ASTA ESTE MAXIMUM DE IMAGINATIE PE CARE IL POATE AVEA OMUL GENIAL CARE CONDUCE RESITA ????
Ni se serveste de ani de zile povestea cu turismul care salveaza orasul.
Chiar asa, asta e singura posibilitate ? Cred ca nici cei care promoveaza aceasta idee nu cred in ea.
O sa fie un oras cu multi ospatari , receptioneri, cameriste si bucatari ?….care o sa ofere servicii pentru cine ? … banuiesc ca intre ei, pentru ca puhoaie de turisti in Resita nu se prea vad .