Atunci când spui Reșița, spui industrie, siderurgie, construcții de mașini; spui tradiție, spui istorie industrială, spui pepinieră pentru ce era odată „meseria“ învățată în „Cetatea de foc“. Am rămas cu amintirile, cu sunetul șlapilor de lemn al miilor de muncitori ce intrau dimineața la „făbrică“, pe lângă „Țăndărică“, cu „duda“ ce dădea deșteptarea orașului și anunța stingerea la căderea nopții. Am rămas cu o strângere de inimă la vederea locomotivelor diesel-electrice, acum ruginite și scorojite despre care mulți spun că sunt bunne de fier vechi; la gândul că atunci când aprinzi lumina, kilowații ce-ți cresc factura provin din turbinele hidrocentralelor făcute la Reșița, că pe mările și oceanele lumii navigau odată, sub pavilion românesc, nave de mare tonaj propulsate de motoare făcute la „Navale“.
Din toate acestea au rămas doar vise spulberate, fărâme de amintiri pentru că nu mai sunt prea mulți care să-și amintească. Reșița continuă să trăiască din amintirea a ceea ce era odată industria acestui oraș. Amintiri și regrete că nu s-a făcut mai mult. Nu am știut? Nu am vrut? Nu a avut cine? Întrebări ce nu vor primi răspuns decât din partea celor ce odată erau sufletul acestei industrii: muncitorii. Ei cu priceperea lor și cadrele tehnice, inginerii (eheheee ce era odată un inginer și cu cât respect era privit de ceilalți).
Am primit la redacție o epistolă, semnată de un UCMR-ist ce își spune Asterisc. Poate că atât a rămas din Reșița industrială, un asterisc pe harta obiectivelor industriale ale României și ale lumii. O scrisoare deschisă fără un „adrisant“ anume, dar cu trimitere clară la cei ce au administrat industria reșițeană în general și UCMR-ul în mod special. O misivă intitulată simplu, dar atât de profund „250“:
„Moștenirea iți este de folos doar dacă te apuci să scrii o carte de istorie sau să te ții de ceva când te afli într-un loc în care doar pașii lasă urme, mintea nu.
Prezentul, viitorul, ca să existe, nu trebuie să se bazeze doar pe moștenire.
Inovația este, și a fost, cea mai mare nevoie pentru a avea succes sau pentru a supraviețui. Fiecare organizație, care se vrea lider de piață sau care vrea să supraviețuiască, are drept componentă de bază inovarea.
Pentru a inova este nevoie de creativitate.
Creativitatea este apanajul omului și va rămâne așa.
UCMR sărbătorește 250 de ani, de existență, dar este pe cale să ajungă ca nici macăr să nu mai poată supraviețui.
UCMR nu a dus lipsă de inovatori, dar a avut și coordonatori care nu au știut să-i îndrume și i-au trimis în șomaj tehnic. Toți coordonatorii din urmă, ca interpreți reprezentativi, au eșuat direct în faliment.
Creativitatea este cel mai confuz comportament uman și, ca și coordonator vremelnic care nu o poți stăpâni, poți găsi multe elemente constitutive de nevinovăție ca să-ți sprijini comportamentul și să continui cu practicarea eșecului tolerat.
Există și un sindrom: „not invented here”!, care este un afront la adresa specialiștilor.
În final, de când lumea se plătește curajul, ideea și prostia. După ce alegi să plătești doar prostia, ajungi să nu mai poți nici măcar să supraviețuiești“.
de Asterics
Trist, adevărat, revoltător și din păcate inutil; tot ceea ce trebuia distrus, s-a rezolvat. Rămânem doar cu amintiri și din păcate cu un gust amar, astăzi, 3 iulie, când ar trebui să sărbătorim 250 de ani….
Sursă foto: uzpcarasseverin.wordpress.com
Dan AGACHE
