Primarul comunei Măureni, Brian Filimon, se declară mulțumit de modul în care au evoluat lucrurile în anul care se apropie de final în comuna în fruntea căreia se află. Edilul subliniază că 2018 a fost un an reușit, în ciuda dificultăților întâmpinate de multe ori pe plan financiar, un an în care s-a obținut finanțare pentru multe proiecte, unele dintre ele duse deja la împlinire.
„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru absolut tot ceea ce s-a întâmplat în comunitatea noastră în 2018 și vreau să mulțumesc fiecărui cetățean în parte pentru sprijinul acordat și că au înțeles că împreună putem să progresăm și să avem realizări minunate și frumoase. Îmi doresc ca fiecare an să fie cel puțin la fel ca anul acesta, aici referindu-mă la realizări pe planul comunității noastre și să rămânem cel puțin la fel de buni și să ne ajute Dumnezeu să continuăm această muncă pe care am început-o.
Cu siguranță că nu a fost un an ușor și am întâmpinat impedimente, de aceea am spus că mulțumim lui Dumnezeu că am reușit să găsim pentru fiecare lucru luminița aceea de care aveam nevoie și cred că nu sunt puține realizările pe care le-am avut, proiectele încheiate sau care sunt în derulare. Eu spun că a fost un an reușit, mai ales având în vedere greutățile care sunt la nivel național în țara noastră. Și aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au participat la aceste realizări, indiferent că au fost din comunitatea noastră sau din afara comunității. Eu spun că a fost un an greu, dar un an reușit”, a declarat primarul Brian Filimon.
Întrebat care consideră că a fost cea mai mare reușită a anului 2018, edilul a răspuns scurt și cuprinzător: faptul că oamenii din Măureni și Șoșdea au început să zâmbească din nou. Ce își dorește pentru anul 2019: să fie cel puțin la fel de bun ca anul care se încheie.
Citește și Se-ntâmplă acum la Măureni! Episcopul Lucian sfințește noul lăcaș ortodox al comunității!
Karina TINCUL

“m reușit să găsim pentru fiecare lucru luminița aceea de care aveam nevoie”
Despre ce luminiță e vorba ? Luminița Jivan ?