Unul din cele mai importante proiecte derulate în comuna Măureni este la un pas de implementare. Este vorba de asfaltarea a nouă kilometri de drum în comuna Măureni și în satul Șoșdea, amplasamentul lucrării fiind deja predat Companiei Naționale de Investiții. Mai mult decât atât, a fost dat deja și ordinul de începere al lucrărilor, dar acestea au fost sistate din cauza timpului nefavorabil, urmând să înceapă în forță în primăvara anului 2019.
„Este cu siguranță unul din cele mai importante proiecte, dacă nu chiar cel mai important proiect de când sunt eu primar. De fapt, cred că este cel mai mare proiect din comunitatea noastră de-a lungul timpului. Finanțarea vine de la Compania Națională de Investiții. Este vorba de undeva la trei milioane de euro. Proiectul cuprinde undeva la nouă km de asfalt pe străzile interioare din comunitatea noastră, plus podețe asfaltate și rigole, cinci km la Șoșdea, pentru că acolo am avut mai mari probleme cu inundațiile și calamități și patru km vor fi în comuna Măureni.
Aș vrea să aduc aminte și să mulțumesc și Guvernului pentru acest ajutor și acestă finanțare și totodată Companiei Naționale de Investiții pentru înțelegere și pentru că și-au dat seama de importanța acestor probleme și acestor calamități care au fost în repetate rânduri în comunitatea noastră. Eu întotdeauna încerc să fiu echidistant și realist și de fiecare dată când un lucru este făcut corect din partea celor de sus, niciodată nu stau pe gânduri și mulțumesc”, a explicat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.
Odată cu realizarea acestui proiect, peste 70% din străzile din Șoșdea și aproape 50% din străzile din Măureni vor avea asfalt nou, autoritățile locale încercând să găsească în prezent o soluție și pentru obținerea unei alte finanțări prin care să fie asfaltate și restul străzilor din comună.
„Cu siguranță ne-am dori din tot sufletul în viitorul apropiat să găsim o variantă de a depune și restul străzilor pe un proiect, deoarece nu vrem să fie o diferență mare de timp între aceaste asfaltări. Însă, pentru moment suntem foarte mulțumiți de ce am reușit până acum pentru că nu este un lucru ușor, mai ales că la Șoșdea, oamenii nu au avut niciodată rigole pe respectivele străzi. De fiecare dată când plouă, apa curge de o parte și de alta înspre casele oamenilor, deci va fi o diferență enormă, de la cer la pământ între ceea ce a fost și ceea ce va fi”, a mai precizat Brian Filimon.
Karina TINCUL
