Aproximativ 1.000 de polițiști, jandarmi, politiști locali și militari au fost la datorie pe raza județului Caraș-Severin la finalul săptămânii trecute, atât pentru misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 cât și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Nu au lipsit nici amenzile. Totuși, de menționat este faptul că pe parcursul celor trei zile au fost aplicate 121 de sancțiuni, adică un număr echivalent cu amenzile date în doar 24 de ore în unele zile din lunile trecute. Cine știe, poate ploaia i-a ținut în case pe cărășeni sau poate că s-au ferit să iasă în număr foarte mare, având în vedere că se știa că forțele de ordine vor fi datorie în număr mare în weekendul prelungit de 1 mai.
„Pe raza județului Caraș-Severin, polițiștii, alături de jandarmi, polițiști locali și militari au acționat în dispozitivele de ordine publică și poliție rutieră, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor antisociale.
S-a acționat pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
De vineri până duminică, au fost verificate 1.770 de persoane cu privire la respectarea măsurilor legale, fiind aplicate 121 de sancțiuni, în valoare de 227.170 de lei, celor care nu au respectat prevederile legii și s-au deplasat în afara locuinței, fără a avea un motiv justificat sau fără a avea declarație pe proprie răspundere.
De asemenea, 92 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
„Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte regulile de distanțare socială și dispozițiile autorităților, pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.
Vă reamintim că acțiunile structurilor de ordine publică sunt desfășurate în scop preventiv, pentru a preîntâmpina apariția unor situații nedorite.
Totodată, vă recomandăm să respectați în continuare prevederile legale și vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur”, mai transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL