Manifestare de vibrantă emoție la care am fost martori cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice la Complexul de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte din Reșița. Rezidenții complexului au primit din partea conducerii acestui centru modern și a invitaților prezenți, întreaga lor prețuire și atenție printr-un program cultural, sportiv și artistic maraton derulat pe parcursul întregii zile de 1 octombrie 2015.
Înainte de ora prânzului, persoanele vârstnice s-au delectat cu jocul preferat al francezilor, petanque, unde un rol important l-au avut și copii de la Organizația „Pentru fiecare copil o familie“ din Reșița, după care a urmat concursul de împins cărucioare în poligonul complexului, unde atât angajații, cât și beneficiarii serviciilor compexului au demonstrat abilități demne de lăudat.
A urmat un recital coral al elevilor de la Școala Gimnazială cu clasele 1-8 nr. 2 din Reșița, care i-a încântat pe cei prezenți și evident, Corul Bisericesc al Catedralei Ortodoxe din Reșița, cu al lor „Tatăl Nostru, interpretat magistral, o partitură laică ce m-a întors la vremurile în care Miorița era dirijată de Doru Morariu sau regretata profesoară Lia Ponoran. Am văzut în sala complexului ochi lăcrimând dar și o bogată lumină în privirile celor ce nu mai așteaptă minuni; ci, poate, doar o vorbă bună și speranța că cerul își va face milă de ei și le va deschide poarta spre o nouă dimineață.
Conducerea Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte, reprezentată de Directorul Cristian Vîlceanu și de amfitrionul manifestării, Directorul Adjunct – Oana Glăvan Cenan, au oferit persoanelor pentru care acest loc înseamnă acasă, semne ale recunoștinței prin diplome, insigne, pachete și flori iar pentru cei mai vechi beneficiari și pentru cei mai activi au fost acordate premii speciale. Desigur vestea cea mare pentru personalul contractual din cadrul Complexului a oferit-o directorul instituției, Cristian Vîlceanu care a anunțat creșterea salarială de 12 procente, începând cu ziua de 1 octombrie! Și oamenii ăștia chiar muncesc!
Despre ziua de 1 Octombrie și semnificațiile pe care le-au resimțit cu această ocazie, au ținut să rostească scurte alocuțiuni Elena Amzoi – Director Executiv Adjunct în cadrul Consiliul Județean Caraș-Severin, Dumitru Secășan – Managerul Spitalului Județean din Reșița, Colonel Ilarie Bușe – ISU Semenic, Cosmin Enuică – Directorul Serviciului de Asistență Socială de la Primăria Reșița, părintele Petru Berbentia – Protopopul Reșiței și fostul protopop al Reșiței, pr. dr. Vasile Petrica.
După prânz, festinul a continuat cu momente de folclor, într-un spectacol de muzică populară iar seara, tinerii de ieri, bunicuții de azi, au împărtășit concluziile unei zile pline de acțiuni la cina festivă.
Am plecat de la Complexul de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte fredonând versurile atât de profunde ale poemului „Repetabila Povară“ scris de Adrian Păunescu, dedicat lor, părinților:
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157658928495900″]
„Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.“
Sergiu TABAN
