Zi decisivă astăzi la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, unde va fi ales noul rector al instituției de învățământ. Trei cadre didactice au intrat în luptă și concurează pentru obținerea fotoliului ocupat în ultimii ani de Doina Frunzăverde: prof.univ.dr.ing. Sava Ianici, conf.univ.dr.Venera Manciu şi prof.univ.dr.ing. Eugen Răduca. Alegerile sunt programate să înceapă la ora 10:00.
Rectorul pentru mandatul 2016 – 2020 va fi desemnat prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor. În total, puțin peste 100 de persoane vor putea vota pentru alegerea noului rector.
Conform metodologiei publicate pe site-ul UEM, va fi desemnat rector, candidatul care a întrunit jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Dacă aceasta nu se poate realiza din primul tur de scrutin, se va proceda, în cadrul aceleiași şedinţe, la organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, prin înscrierea pe buletinele de vot doar a primilor doi clasaţi, fiind declarat câștigător cel care va obține cel mai mare număr de voturi.
Rectorul ales va fi confirmat prin ordin al ministrului Educaţiei, în termen de 30 de zile de la data transmiterii către MENCS a documentelor necesare validării rectorului. Până la confirmarea noului rector, rectorul care îşi încheie mandatul rămâne ordonator de credite şi reprezentant legal al universităţii.
Ce se va întâmpla cu fuziunea cu Universitatea de Vest?
Va continua fuziunea cu UVT, odată cu alegerea unui nou rector? Răspunsul Doinei Frunzăverde la această întrebare a fost categoric: Da. Totuși, nu toți candidații la funcția de rector sunt favorabili continuării negocierilor de fuziune.
„Persoanele care vor ocupa diferite poziții în structurile de conducere colective vor trebui să respecte voința majorității membrilor comunității academice de la Reșița. În luna septembrie, când am consultat comunitatea academică, 98 de cadre didactice, cadre didactice auxiliare, persoane făcând parte din categoria personalului nedidactic au votat pentru începerea negocierilor de fuziune și 30 împotrivă, ceea ce exprimă cu o foarte largă majoritate voința comunității reșițene în primul rând de a discuta și de a primi o propune privind un astfel de protocol de fuziune”, preciza în urmă cu câteva săptămâni pentru Reper 24, Doina Frunzăverde.
Dintre cei trei candidați înscriși la alegeri, singurul care respinge categoric ideea fuziunii este Eugen Răduca, care o cataloghează ca fiind o șmecherie:
„…UEMReșița se află acum în pragul dispariției în urma unei șmecherii, numită fuziune prin absorbție și doresc ca acest lucru să nu se întâmple, pentru că, nu consider a fi moral, corect și benefic comunității locale acest lucru, dar nici angajaților din UEMR, pe termen mediu și lung. Un proces de fuziune este ireversibil, UEMR ar dispărea și chiar dacă în loc ar fi pus un așa numit Centru de Studii, subordonat total UVT-ului, așa cum se discută, “să avem pardon”, “una-i una, alta-i alta”. Candidez și pentru că, consider că sunt unul dintre cei care știu și poate să îndrepte actuala situație dificilă din UEMR”, susține acesta în programul său managerial.
Pe de altă parte, atât Venera Manciu cât și Sava Ianici evită să vorbească în mod clar despre fuziune și să se arate de acord sau nu cu continuarea negocierilor.
UPDATE 1: Venera Manciu a fost aleasă astăzi noul rector al Universității Eftimie Murgu din reșița. Aceasta a obținut 56 din voturile valabil exprimate, câștigând din primul tur. Contracandidații săi nu au reușit să obțină decât 41 de voturi: Sava Ianici – 26 de voturi, iar Eugen Răduca – 15.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157663560725109″]
UPDATE 2: Imediat după aflarea rezultatului, noul rector al UEM a declarat că își dorește să restabilească echilibrul în cadrul universității. Întrebată dacă va continua negocierile de fuziune cu UVT, Venera Manciu a afirmat că nu își dorește acest lucru:
„Misiunea universității este educație, educație de calitate, restul sunt probleme interne pe care trebuie să ni le rezolvăm cât mai bine și cât mai repede. Universitatea este a regiunii, negocierile de fuziune nu am de ce să le continui în momentul de față, avem un proiect pe care dorim să îl implementăm, fuziunea este altceva, fuziune înseamnă un proiect de dezvoltare pentru tot ceea ce înseamnă învățământ superior în România. Vreau să fim Universitatea Eftimie Murgu din Reșița și vreau să sărbătorim împreună cei 45 de ani de funcționare ai învățământului superior la Reșița”.
UPDATE 3: Doina Frunzăverde: „Rectorul care urmează trebuie să fie puternic, pentru că urmează o perioadă foarte grea”!
Doina Frunzăverde, aflată la finalul a două mandate consecutive de rector al UEM a declarat că noul rector va trebui să găsească soluții pentru conservarea tradiției academice de la Reșița. În ceea ce privește continuarea sau întreruperea negocierilor de fuziune, Frunzăverde susține că ar trebui respectată voința majorității care în urmă cu câteva luni a votat pentru începerea discuțiilor cu reprezentanții UVT. Totuși, în cazul în care noul rector dorește să oprească aceste negocieri, nu o împiedică nimeni să consulte încă o dată comunitatea academică, pentru a afla dacă s-a schimbat ceva în opțiunea acestora.
„Ce aștept de la noul rector? În primul rând să fie mai bun decât mine și este firesc, este sensul evoluției, este normal ca în evoluție să urmeze un rector și mai bun, cu rezultate mai bune, care să aibe viziune, pentru că în această perioadă trebuie să aibe viziune, în așa fel încât să găsească soluțiile posibile pentru Universitatea din Reșița, pentru a putea conserva tradiția de 45 de ani de învățământ superior la Reșița. Rectorul care urmează trebuie să fie puternic, pentru că urmează o perioadă foarte grea și sper să fie drept și să aibă puterea să restabilească un climat organizațional sănătos care ne este absolute necesar pentru a ne putea dezvolta în continuare”, a mai precizat Doina Frunzăverde.
Karina TINCUL
Este pertinenta afirmatia doamnei Frunzaverde referitoare la noul Rector, care trebuie ,,sa fie puternic, pentru că urmează o perioadă foarte grea și să fie drept și să aibă puterea să restabilească un climat organizațional sănătos care ne este absolute necesar pentru a ne putea dezvolta în continuare.,, Pe langa aceste aspecte, mai sunt multe altele, ince cu calitatea prestatiei didactice, calitatea studentilor , etc etc.,pand pentru ca aceasta institutie sa dobandeasca o alta imagine! Ar fi pacat ca la Resita sa nu mai existe invatamant universitar! Dar decat un invatamnt de proasta calitate, mai bine lipsa!
Felicitari doamnei conf.univ.dr.Venera Manciu!
De fapt rector e tot Ms Doina, doar ca acum o cheama Venera….
Felicitari doamnei Manciu! Dupa 25 de ani cadrele didactice au reusit sa inteleaga ca un economist poate fi manager la UEM. De la infiintare toti rectorii au fost ingineri.
Nu neg ca in UEM sunt si profesori care au stofa de universitari. Numai ca sunt prea putini pentru a contrabalansa adunatura de semidocti, deveniti “mari profersori” cu polonicul sau cu matura in mana. Tovarasa Venera are ocazia sa continue trendul. La vremuri noi, inlocuitori noi.
Succes noului rector. Resita are nevoie de aceasta universitate.
Nu,nu are!
Desemnarea,alegerea,inscaunarea ,numirea sau cum vrei sa-i spuneti,a acestei persoane drept noul lector la sinista institutie de pseudo invatamant superior UEM,reprezinta cea mai clara dovada a dorintei SA NU SE SCHIMBE NIMIC aici !Toata lumea stie de faptul ca Madam Venera este o persoana cu grave probleme de relationare si cu un comportament realmente imprevizibil si dubios!Un om de un servilism si de o obedienta dezgustatoare,omul de casa al lui Madam Doina,nu este altceva decat o marioneta si o unealta docila aflata in mana marei “”doamne”” a invatamatului asa-zis superior carasan ,Madam Frunzoane,cum ii spune toata lumea lui Madam Doina!Dupa o munca de convingere dusa cu mare “”tact si abnegatie “‘ de Madam Frunzaverde timp de saptamani ,de a convinge toti cateii de la UEM,pentru a nu se schimba nimic,iata ca eminenta cenusie si-a realizat visul!Absolut nimic nu va misca Madam Venera ,fara a-i cere ok-ul maleficei doamne Doina,acest guru academic al UEM!Daca se va refuza ideea fuziunii cu UVT,atunci soarta UEM este pecetluita!Personal,nu cred ca UVT isi va pata numele prin remorcarea cadavrului academic in putrefactie,numit UEM!
Scuzati,am vrut sa spun RECTOR!Mea culpa!