Zeci de copii nevoiași așteaptă sărbătorile de iarnă „desculți”! Vrei să devii Moș Nicolae pentru unul dintre ei?

ghete

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte organizează cea de-a treia ediție a campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, o campanie ce se derulează la nivel județean, în principal în jurul orașelor, prin voluntarii de la ATOR Banatul de Munte și prin centrele de tineret.

Haideți să fim și în acest an, împreună, câte un „Moș Nicolae” pentru copilașii care au nevoie de noi!”, ne îndeamnă pe toți inimoșii tineri voluntari atoriști.

Am aflat de la ei că la precedentele două ediții ale campaniei rezultatele obținute au fost unele foarte bune, astfel: în anul 2018 au fost oferite 653 de perechi de ghete noi, în valoare de 81.715 lei, iar în anul 2019 un număr de 714 copii au beneficiat de încălțăminte noi, în valoare de 68.661 lei.

La Reșița de această campanie se ocupă Centrul de Tineret Moniom prin voluntarii de la ATOR Banatul de Munte, beneficiarii fiind copiii din programul „Mâinile bucuriei”.

Noi ne-am gândit anul acesta că undeva la 120 de lei putem să cumpărăm o pereche de ghetuțe noi pentru copii. Cine vrea să încalțe un copil, poate să doneze 120 de lei. Ne propunem undeva la 50 de perechi minimum, în funcție de buget, ghetuțe noi pe care să le ducem în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae.

Am fost în această vară și în această toamnă destul de des pe la familiile cu mulți copii care sunt beneficiari ai programului „Mâinile Bucuriei” și am observat că au nevoie nu doar de mâncare, ci și de încălțăminte. I-am văzut că sunt descoperiți la capitolul încălțăminte și prioritate vor avea beneficiarii, vor fi copiii de care noi avem grijă în mod constant, pentru că am concluzionat că e mai bine să încercăm să ajutăm aceleași familii, decât să mergem foarte mult în afară, să ajutăm doar o dată și după aceea să nu mai știm nimic de acei copii”, a declarat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Centrului de Tineret Moniom.

46384920_2200479996891300_8292837874340986880_o

De ce ar trebui cineva să doneze, acum într-o perioadă confuză, într-o perioadă în care fiecare devine mai atent la felul în care-și cheltuie banii? Răspunsul îl oferă tot îndrumătorul și coordonatorului centrului de tineret.

Perioada aceasta în care ne vedem limitați de la multe lucruri, poate că și cheltuielile, pentru oamenii care au posibilități, au scăzut, pentru că nu mai au pe ce anume să cheltuie atât de mulți bani, dar cred că mesajul acestei perioade de pandemie este unul al unității și solidarității.

Chiar dacă și nouă ne e greu, tuturor, sunt oameni, copii mai ales, care au foarte puțin și care pot fi ajutați cu foarte puțin. 100 de lei sau 150 de lei donați pentru o pereche de încălțăminte noi pot să ajute un copil sau o familie cu copii să treacă iarna în condiții de siguranță a sănătății.

Așadar, nu e o nevoie punctuală, nu este ca și cum ai dărui ceva de mâncare sau un pachet cu dulciuri, care oricum se oferă în perioada acesta, ci e ceva mai mult, pentru că nevoile lor sunt și acelea de a-și proteja sănătatea, de aceea noi am zis că și din grijă față de sănătatea copiilor ne gândim să le oferim aceste încălțăminte noi, călduroase și acolo unde va fi nevoie, chiar și îmbrăcăminte, dacă resursele financiare ne vor permite”, a precizat părintele Mihai Ciucur.

125508022_3426077217474693_254299280157162420_o

Dacă vă doriți să fiți printre cei care oferă unui copil nevoiaș o pereche de ghetuțe călduroase pentru această iarnă, puteți achita contravaloarea unei perechi noi de ghetuțe (120 lei/pereche), fie să contribuiți cu suma pe care dvs. o doriți și puteți să o oferiți din dragostea de a face bine, indiferent în ce valoare este aceasta, modalitățile de a dona fiind fie contactând pe unul dintre voluntarii campaniei și înmânându-i banii, fie prin transfer bancar, în contul:

IBAN: RO87BTRLRONCRT0270766801, Banca Transilvania, Asociația “Centrul de Tineret Moniom”, CUI: 33907287.

48366776_2219166425022657_749440358286360576_n

foto: arhivă Centrul Moniom

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

5 Comentarii

  1. GHEORGHE

    Parinte daca tot aduni banii de la bogati , ar fi cazul sa mai dati si pt sanatate nu numai pt voi popii.Prieteni stiu de ce, cate masini ti-ai luat si altele iar slujbe mai putine.
    Apropo taica popa sotia dvs nu respecta regulile de pandemie cand face repetitii pt colinzi cu 20 de copii , iar scolile sunt inchise.Alo Tataru .un prieten ma intreaba de unde ai avut bani de microbuz?
    Stiti dvs de ce…..
    Dati banii la spitale sa suntem vai de noi.

    1. Hulan Anca

      De ce sa dea bani la spitale,spitalele au primit bani dintotdeauna si ei in loc sa investească în modernizare lor,ei isi băgat banii in buzunarul lor.Din moment ce tu nu dai nici un ban la biserica sau pentru cei saraci,care i problema ta ca preoții strang bani,de cei nu te iei de cei care conduc spitale si fura banii care ii primesc pentru modernizarea lor. Tu ateu ce esti,dumnezeu a dat aceasta asa zisa boala ca sa vada daca ne îndreptăm dar se pare ca noi oamenii suntem tot rai,doar daca ne pierde pe toti de pe fața pământului atunci nu ar mai exista răutatea. Îndreptățită oamenii buni cat mai puteti, nu așteptați ca dumnezeu sa dea boli mai grele peste noi. Cine vrea sa ajute sa ajute,iar cine nu vrea mai bine sa tacă sa nu si mai faca păcate,, cine ajută pe mine ma ajuta ,,scrie în testamentul nou,sunt vorbele Mântuitorului Nostru Isus Hristos.

  2. Tk

    Dacă sunteți așa de rău Gheorghe, fiți rău și dur cu clasa politică. Să lăsăm o umbră de speranță măcar copiilor celor loviți de soartă. Ei nu au nici o vină că s-au născut și suportă o lume așa de … Nu am cuvinte!Dacă se poate să aruncăm un strop de lumină și de bucurie, haideți să o facem într-un fel sau altul dar să lăsăm copiii în pace,sunt vremuri întunecate. Pe preoți îi judecă știu ei BINE cine!

  3. Horia

    Foarte frumoase activitatile de la Centrul de Tineret Moniom, s-a redeschis scoala din sat, o paragina, azi bine restaurata si valorificata prin munca voluntarilor

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei