Efectele pandemiei asupra situației economice încep să se facă simțite și la nivelul administrațiilor publice. Bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin ar urma să fie redus cu jumătate față de anul trecut, conform unor estimări ale președintelui forului județean, Romeo Dunca. Aspect care nu îl împiedică însă pe acesta să se arate optimist cu privire la proiectele de dezvoltare pe care își dorește să le implementeze pentru județ.
„E bine de știut că estimarea veniturilor Consiliului Județean Caraș Severin pe 2021 sunt cu 55% mai mici decât cele din 2020. Pandemia ne-a luat dintre noi prieteni, rude sau cunoscuți, iar în anul care vine veniturile din taxe și impozite sunt exponențial mai mici. E tot o cauză a acestei pandemii care va continua să ne afecteze încă mulți ani.
Cu toate acestea, așteptările sunt mari.
Cu mai puțin jumătate din bani sunt sigur că vom face mai mult decât cei care au fost. Pentru că noi vom avea grijă de fiecare leuț”, susține Romeo Dunca.
Președintele forului județean este de părere că românii trebuie să se pregătească pentru zile grele, în special cei din mediul privat, „pentru că bugetarii prin legile pe care și le-au făcut, sunt mai greu de trimis acasă. Chiar dacă muncesc puțin sau ineficient”.
În opinia președintelui CJ Caraș-Severin, efectele pandemiei se vor face simțite pe o perioadă îndelungată, nu doar anul acesta.
Karina TINCUL
Gargaristii, Dunca si Popa, spun bla-bla-uri si povesti, in rest ineptii, aberatii si fapte abominabile impotriva oameniilor. Haosul de la nivelul guvernului s-a raspandit mai rau si decat pandemia de Covid si in teritoriu la prefecturile, consiliile judetene si primariile “conduse” de membrii PNL-pdl.
Johann, în 4 ani au făcut mai mult decât ceilalți în 30 de ani că vrei să accepți sau nu. Singurul dușman al dl. Dunca sunt lipsa de flexibilitate în gândire și gura spartă, jignește după aia regretă, dar văd că a realizat că a greșit lucrează la asta așa că îl iert.
Ciumete roșu!
Ce va face Dunca la CJ vom vedea.
Ce A FACUT deja N. Popa la primăria Reșița SE VEDE, așa că alegațiile tale arată că ești un politruc frustrat.