Accident în a doua zi de Paște. După ce aseară un tânăr din Băuțar s-a oprit cu mașina chiar în casa parohială din localitate, în această dimineață, un alt cărășean a folosit un stâlp de curent pe post de frână.
Este vorba de un tânăr în vârstă de 26 de ani din comuna Armeniș. Pentru că nu a adaptat viteza și fiind sub influența alcoolului, mașina condusă de acesta a părăsit carosabilul și a lovit de un stâlp de electricitate, pe Calea Severinului din Caransebeș.
În urma impactului, tânărul, care se afla singur în mașină, a fost rănit ușor.
Polițiștii desfășoară în prezent cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului.
Elena FRANȚ
