
Drumul spre Muntele Semenic a fost închis circulației, în zona Prislop din cauza viscolului și a zăpezii care a căzut în ultimele ore. Turiștii prezenți în stațiune au fost ajutați să coboare.
Ca de obicei când pe Semenic este viscol, zăpada este dusă pe drum și în consecință circulației vehiculelor este dificilă. Deși drumul nu a fost declarat oficial închis de autorități, pentru a proteja cetățenii, am decis să nu mai permitem urcarea spre munte, a afirmat pentru Reper 24, șeful Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, comisarul șef Decebal Davidoiu. Pe munte nu mai sunt turiști a dat asigurări comisarul șef, iar polițiștii rutieri sunt în continuare prezenți în zonă, pentru a-i opri pe doritorii de aventură să urce pe Semenic. ”Spre surprinderea mea au mai fost turiști care au dorit să urce și cărora a trebuit să le explicăm de ce am închis drumul. Sus pe platou vântul este foarte puternic, ninge în continuare și să nu uităm că de la ora 20:00, județul Caraș-Severin va intra sub incidența codului galben”, a mai explicat Decebal Davidoiu.
Conform atenționării de cod galben, începând din această seară ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Avertizarea este valabilă pentru 34 de zone ale țării: Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Argeș, Teleorman, Vâlcea, Alba, Sibiu, Dâmbovița, Prahova, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Ilfov și București.
Ulterior ANM a emis o avertizare cod portocaliu, valabilă pentru judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Aici, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Karina TINCUL
Cum nu mai sunt turiști sus ? Noi chiar azi am urcat la ora 13 si nu suntem singuri aici. Nici urma de vreun polițist sau vreun utilaj de dezapezire . Am urcat cu lanturi, îngreunat a fost drumul de zecile de masini stationate pe drum pt ca nimeni nu le ajuta