Violența domestică, în floare în Caraș-Severin! Peste 100 de ordine de protecție provizorii, emise în doar 5 luni de zile de polițiștii cărășeni

modelmic

 

Violența domestică este o problemă socială gravă, prezentă în toate zonele României și în toate mediile sociale. Conform unor statistici, la fiecare 30 de minute o româncă este ținta violenței domestice. Din păcate, nici județul Caraș-Severin nu este ocolit de problemă, polițiștii cărășeni intervenind doar în primele cinci luni ale acestui an în zeci de astfel de cazuri. Polițiștii din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin au emis de la începutul anului un număr de 101 ordine de protecție provizorii, din care mai mult de jumătate au fost emise în mediul urban.

 

„Începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin în cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, victima nemaifiind astfel, nevoită, să aştepte unul încuviinţat de judecător. 

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, explică reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În mediul urban polițiștii au emis 76 ordine de protecție provizorii, din care 62 au fost confirmate de către unitatea de parchet competentă, iar în mediul rural numărul acestora este de 25 ordine de protecție provizorii, din care 23 confirmate de către unitățile de parchet.

Pe primele 5 luni, la nivelul municipiului Reșița au fost emise cele mai multe ordine de protecție provizorii – peste 50, Moldova Nouă înregistrând cele mai puține cazuri în care s-a impus emiterea ordinului de protecție provizorie, doar 2 cazuri”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Caraș-Severin.

Din cele 101 ordine de protecție provizorii emise în total de polițiști, 8 au fost încălcate de către persoanele împotriva cărora au fost dispuse, 4 la Reșița, 1 la Oțelu Roșu și 3 în mediul rural.

Reprezentanții IPJ exemplifică și două cazuri la care au fost solicitați să intervină anul acesta, ambele petrecute în Reșița:

„În data de 04.05 a.c., în jurul orelor 18.50, Poliția municipiului Reșița a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 de către o femeie, victimă a infracțiunii de violență în familie, cu privire la faptul că fostul concubin a venit la locuința acesteia și pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului, apoi i-ar fi sustras cheile mașinii din geantă și după ce ar fi distrus o componentă a mașinii, a plecat cu autoturismul acesteia. Patrula de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, agresorul fiind identificat și cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și furt. În cauză s-a emis ordin de protecție provizoriu, valabil până la data de 09.05.2019 inclusiv. 

În data de 19.03 a.c., orele 11.47, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reșița au fost solicitați să intervină la o altă sesizare prin SNUAU 112, efectuată de către o femeie de 34 de ani din municipiu, care reclama faptul că fostul concubin, în vârstă de 29 de ani, care avea interdicție impusă de instanță de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 6 luni, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție, abordând-o pe stradă și amenințând-o cu acte de violență, cauzându-i astfel o stare de temere. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești”.

IPJ Caraș-Severin derulează în aceste zile Săptămâna Prevenirii Criminalități, ocazie cu care au încercat să informeze cetățenii cu privire la fenomenul violenței domestice. Polițiștii au distribuit cetățenilor, în special doamnelor și domnișoarelor, „Ghidul siguranței victimelor violenței în familie”, un material informativ care se adresează în primul rând persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre normalitate dar și tuturor celor care sunt martori la asemenea acte de violență și care pot îndruma victima spre a cere ajutor instituțiilor cu atribuții în gestionarea acestor situații.

 

 

IMG-20190605-WA0012MOD IMG-20190605-WA0023 IMG-20190605-WA0029

 

Karina TINCUL

fotocopertă: libertatea.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei