Vinovații pentru incendiul de la Băuțar vor răspunde penal! „Nu doresc ca persoanele respective să scape!”

 

pompieri

Cauzele incendiul de vegetaţie care le-a dat de furcă pompierilor cărășeni în luna aprilie, timp de mai multe zile, vor fi supuse unei anchete penale.

Prefectul județului, Cristian Gâfu, s-a arătat indignat de faptul că incendiul care a izbucnit la Băuțar în data de 7 aprilie a fost anunțat abia după trei zile, fapt care a dus la extinderea flăcărilor pe o suprafață mare și la stingerea lui abia în 14 aprilie.

Așa cum am spus, pe mine m-a deranjat de la început faptul că incendiul a început de marți și a fost sesizat abia vineri seara verbal și sâmbătă printr-o adresă Gărzii Forestiere. Există vreo 50-60 de hectare de pășuni afectate, am solicitat ca APIA și Garda de Mediu care au competență să verifice dacă a pornit din acele pășuni, pentru că nu doresc ca persoanele respective dacă au pus focul cu rea credință să scape și, altă variantă, trebuie să vedem dacă de la pășuni s-a extins la pădure. Controlul final al pompierilor încă se desfășoară și el va ajunge la Parchetul de la Judecătoria Caransebeș. Am înțeles că va mai dura undeva la 2 săptămâni pentru că e suprafața mare”, a declarat prefectul Gâfu.

Prefectul județului a precizat că există niște rapoarte de control făcute de Garda Forestieră fiind totodată solicitate niște puncte de vedere și un control și de la Direcția Agricolă și APIA Caraș-Severin pentru a vedea pășunile afectate.

Garda Forestieră o să efectueze în luna septembrie un alt control pentru că după 6 luni se vede gradul de afectare al vegetației. Toate materialele pe care le am primit săptămâna aceasta vor pleca și voi face o sesizare penală către organele abilitate pentru a verifica existența unor fapte penale”, a declarat prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu.

În acea săptămână, flăcările au mistuit 120 de hectare de teren ce aparțin Composesoratului Locuitorilor din Băuţarul Superior.

inc

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. pompierul atomic

    De cand fac ancheta penala pompierii? Au dreptul legal sa audieze persoane? Miroase a abuz in serviciu. Distrugerea prin incendiere este o infractiune grava, nu poate fi vorba de culpa cand aprinzi focul sa arzi vegetatia. Pomierii nici macar nu sunt pe lista expertilor care sa se pronunte cu raport de expertiza care sa fie util in ancheta penala. Pompierii sunt infintati sa previna si sa stinga incendiile nu sa faca anchete penale. Procurorii nu au cum sa tina cont de cauze PROBABILE pe care le prezinta pompierii. Se alege praful si scrumul de tara asta.

  2. SPOWN

    Nu vorbim de o ancheta penala a pompierilor, Atomicule! Aici e vorba despre activitatea comisiei tehnice constituite la nivelul ISU, ale carei concluzii vor fi incluse in probele de la dosarul penal. Si…atentie! Singurul document elaborat de pompieri(militari ori civili, de exemplu SPSU) care include cauze PROBABILE este procesul-verbal de interventie! Mai mult, obiectul cercetarilor comisiei tehnice NU il fac VINOVATIA sau CULPA unei/unor persoane, ci URMELE(amprenta incendiului, viteza, substante etc.). Deci…e putin mai complicat, dar corect!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei