Județul Caraș-Severin se află din această dimineață până mâine, la ora 09:00, sub cod galben, fiind așteptate ploi dar și ninsori însemnate cantitativ. Și în acest an, autoritățile s-au declarat pregătite pentru sosirea iernii, atât reprezentanții Consiliului Județean cât și cei ai Primăriei Reșița afirmând că există utilaje și material antiderapant suficient pentru a face față iernii.
Conform atenționării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, Caraș-Severin se numără printre județele care se află de astăzi sub cod galben de ninsori și în care se așteaptă depunerea unui strat consistent de zăpadă și cantități importante de apă.
„În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50…55 km/h”, avertizează meteorologii.
Atât reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin cât și cei ai Primăriei Reșița s-au declarat pregătiți pentru sosirea iernii. În ceea ce privește deszăpezirea pe drumurile județene, sunt încă în vigoare contractele de anul trecut.
„Doar dacă luăm partea bună din contractele pe care le avem, pentru că și cele pe care le avem sunt cu probleme, faptul că au fost multi-anuale și ne scot din această iarnă ne-trebuind să reluăm procedura, este un lucru bun. Eu am dat dispoziție și au fost verificate toate bazele și mi s-a transmis că există atât utilaje în bază cât și materialul antiderapant necesar pentru intervenții. Acum știi foarte bine, depinde de nivelul intervenției, pentru că în anumite situații poate utilajele pe care le avem nu fac față”, a declarat vicepreședintele forului județean Ilie Iova.
Și reprezentanții Primăriei Reșița s-au declarat pregătiți pentru sosirea iernii. Conform unui comunicat de presă, în depozitele Primăriei se află în prezent: 180 de tone de sare gemă, 2.000 de tone de nisip și 180 de tone amestec sare și nisip, precum și 19 utilaje specializate.
„În funcţie de necesităţi, cantitățile de materiale antiderapante vor fi suplimentate iar, în cazuri excepţionale, vor fi închiriate suplimentar utilaje de la firme specializate”, se mai arată în comunicatul Primăriei Reșița.
Karina TINCUL
