[VIDEO] O specie de arbore Sequoia, descoperită în pădurile din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

Sequoia cheile carasului

Fauna și vegetația din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului sunt din ce în ce mai surprinzătoare și fascinante. Dacă în urmă cu mai bine de o lună, cei de la Regia Națională a Pădurilor „Romsilva” au surprins imagini cu un exemplar rar de râs în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, de data aceasta în pădurile din parc a fost descoperit un exemplar rar de Sequoia.

Arborii de Sequoia sunt printre cele mai înalte creații de pe Terra, cresc în mod obișnuit în pădurile din Munții Sierra Nevada  din California, la o altitudine de peste două mii de metri. Pot trăi mii de ani, ajungând la o înălțime de 145 de metri și o circumferință de 38 de metri. Un exemplar rar de Sequoia crește în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, adaptându-se perfect la condițiile climatice din țara noastră, la o altitudine de aproape 700 de metri.

Citește și: [VIDEO] Felină extrem de rară, filmată în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

Exemplarul are 45 de metri înalțime, o circumferință de 5,7 metri, specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva estimând vârsta la aproximativ 200 de ani. Nimeni nu știe istoria acestui copac gigantic, specia fiind una de origine nord-americană.

În România există foarte puține exemplare de Sequoia, în rezervația forestieră Arborele de Sequoia de la poalele Masivului Vlădeasa, județul Cluj, Dealul Mare din satul Măderat, județul Arad, dar și la Oradea sau Băile Herculane, însă cel din Parcul Semenic – Cheile Carașului este unul din puținele care s-au dezvoltat în mediul natural, într-o pădure.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei