(VIDEO) Hoții de lemne din Caraș-Severin, „vânați” din elicopter!

h

Polițiști de la Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi de la Jandarmeria Caraș-Severin, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Unității Speciale de Aviație Caransebeș au survolat în această săptămână întreaga suprafață împădurită a județului, aproximativ 427.992 hectare de fond forestier, în cadrul unor acțiuni de prevenire și combatere a ilegalităților silvice.

Conform IPJ Caraș-Severin, în perioada 29 – 31.03.2021, în colaborare cu organele silvice din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, polițiștii și jandarmii au verificat activitatea unui operator economic de profil din zona Oțelu Roșu, ce deținea 2 depozite de material lemnos, constatându-se că ar fi expediat peste 120 de metri cubi de material lemnos de diverse specii, fără documente legale.

7260f376-531c-449e-bc2f-6e8adc931593

De asemenea, în urma controalelor efectuate pe linia transportului de material lemnos împreună cu polițiști de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin,  a fost aplicată o sancțiune contravențională unui transportator care ar fi transportat și alte specii de material lemnos, decât cele înscrise în avizul de însoțire.

 

În cele 3 zile, pentru neregulile constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 lei și s-a dispus măsura complementară a confiscării unui volum total de 127,83 mc. material lemnos, de diverse specii și sortimente, în valoare de 16.693,59 lei.

Acțiunile de prevenire și combatere a ilegalităților silvice continuă și în perioada următoare.

835e482a-a8c2-4578-958d-a5db99cf9fbf

 

 

4bc1b0b7-daf5-49ae-9fde-ef39391c6caa

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei