Județul nostru are o suprafață de 8.514 kilometri pătrați, reprezentând practic 3,6 la sută din suprafața României și fiind al treilea ca mărime între județele țării.
Județul era cunoscut în mare parte pentru industrie și minerit, iar cele două municipii, șase orașe, 69 de comune cu 188 de sate ale sale s-au dezvoltat în timp individual, îmbătrânind fiecare mai mult, sau mai puțin, frumos.
Povestea fiecărei localități în parte este spusă cel mai bine fie de istorici, fie de stemele care adună într-o singură imagine zeci de ani de istorie. Ca o matrice a orașelor, comunelor și satelor cărășene, stemele evidențiază, în doar câteva elemente, esența fiecărei locații.
Vezi aici cum arată unele steme ale localităților din Caraș-Severin:
REȘIȚA: Reșița a fost considerat mult timp ca fiind unul din marile centre industriale ale României, având influențe în industria siderurgică, a construcțiilor de mașini, sau chimică.
CARANSEBEȘ: În Evul Mediu, până în secolul al XVI-lea, Caransebeșul a fost centrul politic al unui district românesc care se bucura de autonomie și istorie proprie.
ANINA: Este un oraș preponderent minier, care s-a dezvoltat în jurul exploatărilor de huilă. În perioada de după 1989, a înregistrat un puternic regres economic.
BĂILE HERCULANE: Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.
BOCȘA: La Bocșa s-a prelucrat metalul în furnale înaintea înființării uzinelor STEG din Reșița.
MOLDOVA NOUĂ: Brâul undat din stemă reprezintă fluviul Dunărea, iar ancora semnifică faptul că localitatea este port. Peștele reprezintă bogăția piscicolă a zonei și una dintre ocupațiile tradiționale ale locuitorilor. Gura de mină relevă ponderea activității miniere în economia localității, predominantă fiind exploatarea de cupru. Câmpul zidit simbolizează trecutul istoric al localității, încă de pe vremea romanilor.
ORAVIȚA: Prima atestare documentară cu actualul nume este din 1697 în Conscriptia lui Marsigli, însă urme de locuire se găsesc începând cu perioada neolitică, continuând cu perioada daco-romană, când în zonă au existat exploatări miniere.
OȚELU ROȘU: Principalul agent economic al orașului Oțelul Roșu a fost, pentru o lungă perioadă de timp, Întreprinderea Oțelul Rosu, având un număr de angajați care a fluctuat între 3.500 și 5.500.
Alexandra JURCA
