Vezi cât câștigă primarii orașelor cărășene! Anina și Bocșa au cei mai „săraci” edili din județ!

modelmic

 

Declarațiile de avere ale primarilor de orașe din Caraș-Severin scot în evidență o creștere semnificativă de la un an la altul a salariilor pe care aceștia le obțin de pe funcțiile de conducere ocupate.

 

Cu toate că o parte mare a edililor nu și-au prea dat interesul să publice pe paginile primăriilor declarațiile de avere, sau să-și actualizeze datele la zi, o sinteză a banilor care le-au intrat în buzunare în ultimii ani arată limpede cine și cât câștigă.

Cel mai bogat dintre primarii cărășeni este nimeni altul decât Mihai Stepanescu, primarul Reșiței. Salariul acestuia a fost declarat anul acesta ca fiind, pe ultimul an fiscal, de 62.292 lei, cu aproape 20.000 de lei mai mare decât cel declarat în anul 2014, atunci când edilul reșițean a câștigat de pe funcția de primar 49.471 lei.

De asemenea, salariul declarat în 2013 era de 34.800 de lei.

Imediat după, pe loc fruntaș în clasament, se încadrează Dumitru Ursu, primarul Oraviței. Cu toate că nu și-a actualizat încă declarația de avere pe anul acesta, iar cele pe anii precedenți lipsesc cu desăvârșire, pe site-ul Primăriei Oravița se poate găsi totuși declarația semnată în vara anului 2014, acolo unde salariul edilului-șef atingea o valoare de 51.108 lei, cu peste 2.000 de lei mai mare decât cel declarat de primarul Stepanescu pe aceeași perioadă.

Marcel Vela, primarul gugulanilor se menține pe locul trei cu un salariu declarat în această vară de 41.815 lei, cu doar 1.000 de lei mai mare decât cel declarat în anul 2014, de 40.356 lei. Mai exact, doar în 2014 s-a sesizat la edilul caransebeșean o scădere a veniturilor, și asta pentru că salariul declarat în 2013 a fost tot de peste 41.000 de lei.

Cei mai săraci edili-cărășeni, cel puțin pe hârtie, sunt Gheorghe Românu, primarul Aninei, și Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Bocșa. Cu toate că declarațiile celor doi nu sunt actualizate la zi, datele existente sunt semnificativ mai mici decât cele ale primarilor menționați anterior.

Mai exact, Gheorghe Românu avea un salariu declarat în 2014 de 35.850 lei, iar cel din 2013 de 29.020 de lei.

Eugen Cismăneanțu nu și-a actualizat veniturile din 2012, atunci când în declarația sa de avere figura salariul de 24.446 lei.

În ceea ce-l privește pe Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu, Matei Lupu, edilul din Moldova Nouă și Nicușor Vasilescu din Băile Herculane, niciunul dintre ei nu și-au făcut publice declarațiile de avere.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Papura-Voda

    Stepanescu, Vela,..etc… sigur traiesc doar din salariu de fruntas de oras ,vai, saracutii de ei ! Probabil ca veniturile astea declarate sunt bani de seminte, ca de benzina sigur nu le ajung !

  2. miu

    si asa stepanescu face confuzi intre credit si debit poate cu aceasta ocazie intreaba, un specialist sau lasa pe directorul ec al primariei , sa i o completeze, HALAL CINE NE CONDUCE, SI NE MIRAM DE CE SUNT GESTIONATI BANII PRIMARIEI ASA,POATE ISI MAI DA NISTE SPORURI, CA SA ROTUNJEASCA VENITURILE, sau poate are bun simt si pleaca, daca are DEMNITATE SI ONOARE

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei