Vârstnicii din Caraș-Severin ocolesc căminele de îngrijire

căminele

Persoanele în vârstă din județul Caraș-Severin ocolesc căminele de îngrijire ale persoanelor vârstnice. La toate cele 8 astfel de cămine din județ sunt locuri vacante, unele fiind ocupate doar la jumătate din capacitate. 

Conform directorului executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Elena Solomonesc, motivul ține de mentalitatea oamenilor și în special de cea a bănățenilor, care nu doresc să plece de acasă. În plus, multe dintre ele asociază cuvântul cămin cu condițiile de dinainte de revoluție, din fostele azile de bătrâni. ”Există persoane în nevoie și care ar fi mult mai bine îngrijite în aceste cămine, dar refuză să plece de acasă. Preferă să apeleze la ajutorul rudelor, al vecinilor, a instituțiilor publice și foarte greu depășesc această mentalitate. Asta deși în prezent condițiile din căminele de bătrâni sunt bune sau chiar foarte bune”, a declarat Elena Solomonesc.

În prezent în județul Caraș-Severin își desfășoară activitatea 8 cămine de bătrâni: 5 publice (căminul ”Sfântul Constantin și Elena” din Caransebeș, căminul de la Sacu, cel de la Reșița și fostele spitale de la Anina și Bocșa, transformate în cămine) și 3 private: Centrul Social ”Sfântul Iosif” Oravița (care aparține Asociației ”Familia Kolping Sf. Anton” de pe lângă Parohia Greco Catolică Oravița), Casa pentru Bătrâni ”Sf. Treime” din Glimboca (organizată în cadrul Fundației ”Așezământul Monahal Social”) și Fundația Humanitas PRO DEO – Centrul pentru Adulți și Bătrâni Oțelu Roșu.

În total, cele 8 cămine au o capacitate de 543 de locuri, dintre care doar puțin peste 400 sunt ocupate.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Adamescu Gavril

    Sunt din Baile Heculane si ma intereseaza un camin pentru batrani la Caransebes.Vreau sa stiu pretul pe luna.Nu sufar de nici o boala grava ci numai de singuratate.

  2. Stroie

    Buna ziua, m-ar interesa un loc la caminul de batrani la Otelu Rosu pentru mama mea in varsta de 76 ani, eu locuiesc la Marga, as dori detalii si un nr de telefon, pentru a stabilii o intalnire cat de urgent,
    Va multumesc

    Stroie

  3. Panici Violeta

    Bună seara!Șanț din Moldova -Noua ,asist medic generalist în căutarea unui loc de munca!MI ar place sa găsesc într un Cămin de Batrăni! MENȚIONEZ ca am experienta laboratIva în domeniu am activat în Italua și Austria! În Tara da am lucrat asist medic la Spital or Moldova Noua! MULTUMESC !SEARA PLACUTA!DOAMNE AJUTA!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei