Peste 150 de autovehicule au fost verificate de poliţiştii cărășeni weekendul trecut, în cadrul unor acţiuni ce vizau depistarea conducătorilor auto care se deplasează sub influenţa băuturilor alcoolice.
În perioada 10 – 12 martie, poliţiştii cărăseni au acționat în întreg judeţul Caraș-Severin pentru prevenirea accidentelor rutiere și a conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului. În cadrul acţiunii au fost testate cu alcooltestul peste 150 de persoane aflate la volan iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale. S-au dat amenzi în valoare totală de 4205 lei. Toate abaterile constatate au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Tot în urma acestor acțiuni, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere și 1 certificat de înmatriculare.
Poliţiştii cărășeni vor fi în continuare prezenţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi sancţionarea abaterilor rutiere şi pentru a-i determina pe toţi participanţii la trafic să adopte un comportament responsabil şi să conştientizez importanţa acestuia pentru siguranţa lor şi a celor dragi.
Duminică 12 martie, în jurul orei 04.30, polițiștii Secției 10 din Oțelu Roșu au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe D.N.68, pe raza localității Valea Bistrei la Volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani, din Băuțar. Chiar dacă bărbatul emana halenă alcoolică și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, acesta a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest.
Polițiștii l-au condus la spitalul din Oțelu Roșu unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului de 45 de ani s-a întocmit dosar penal.
Diana RADU
